Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care Papa Francisc a aterizat în Ungaria. Întâlnirea sa cu premierul Viktor Orban stă sub semnul războiului din Ucraina

Papa Francisc a ajuns vineri în Ungaria, unde se aşteaptă ca războiul din Ucraina, migraţia şi rădăcinile creştine ale Europei să se afle în fruntea temelor pe care le va aborda în discursurile sale publice şi în timpul discuţiilor private cu premierul Viktor Orban

de Redactia Observator

la 28.04.2023 , 11:36

Papa Francisc a venit în Ungaria pentru a onora promisiunea unei vizite oficiale, după ce în 2021, în drumul său către Slovacia, a făcut o escală de numai şapte ore, pentru a închide un congres al Bisericii care se desfăşura în Budapesta, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se simtă jigniţi.

Este prima deplasare externă a Papei de când a fost spitalizat pentru bronşită, în martie. Vizita în Ungaria este cea de-a 41-a călătorie în străinătate a Papei Francisc. Şeful Bisericii Catolice a călătorit în şaizeci de ţări de la alegerea sa în 2013.

Deşi scopul său principal este întâlnirea cu catolicii maghiari, Papa Francisc a recunoscut că evenimentele de actualitate îşi fac loc pe agendă. "Va fi o călătorie în centrul Europei, care continuă să fie lovită de vântul rece al războiului, în timp ce deplasarea atâtor oameni a pus pe ordinea de zi probleme umanitare urgente", a spus el duminică, potrivit Reuters.

Vezi și

Momentul când Papa Francisc ajunge la Budapesta

Pe acelaşi subiect

În jurul orei 11 (ora locală a Ungariei), Papa Francisc a sosit pentru vizita istorică de trei zile în Ungaria. Avionul său a aterizat vineri pe aeroportul Ferenc Liszt din Budapesta.

Programul Suveranului Pontif pentru vineri:

Ora 11.00 (ora locală a Ungariei): Recepție oficială în piața din fața Palatului Sándor. Ulterior, Papa Francisc va face o vizită de curtoazie președintelui Republicii, Katalin Novák.

Ora 11:55: Se întâlnește cu premierul Viktor Orbán.

Ora 12:20: Papa Francisc se întâlnește cu reprezentanții autorităților statului, societății civile și membri ai corpului diplomatic în clădirea mănăstirii Carmelite, unde va ţine un discurs.

Ora 17:00: Suveranul Pontif se întâlnește cu episcopii, preoții, diaconii, călugării, seminariștii și personalul pastoral din Bazilica Sfântul Ștefan, cărora li se va adresa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tema care îi uneşte pe Papa Francisc şi pe Orban

În ceea ce-l priveşte, premierul Viktor Orban, considerat adesea ca având poziţii proruse, a declarat că Ungaria şi Vaticanul sunt singurele două state europene care pot fi descrise ca fiind "pro-pace" în ceea ce priveşte Ucraina.

Atât Orban, în vârstă de 59 de ani, cât şi Papa, care are 86 de ani, au cerut încetarea focului şi negocieri pentru a pune capăt războiului, iar suveranul pontif a îndemnat Ucraina să fie deschisă la dialog cu Rusia "agresoare", lucru pe care Kievul l-a exclus până acum.

Ungaria, care susţine o Ucraină suverană, dar are încă legături economice puternice cu Rusia, a refuzat să trimită arme Ucrainei. Dar, în timp ce Papa a cerut adesea interzicerea generală a traficului de arme şi reducerea producţiei de arme, el a mai spus că trimiterea de arme în Ucraina este acceptabilă din punct de vedere moral, dacă acestea sunt folosite doar pentru autoapărare.

"Aştept cu nerăbdare vizita Sanctităţii sale. În vremuri tulburi ca ale noastre, este esenţial să ne amintim ce ne ţine uniţi, iar credinţa este fundaţia pe care putem construi un viitor stabil. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze călătoria sa la Budapesta", a scris premierul Viktor Orban pe Twitter joi seara târziu.

Orban şi Papa au divergenţe mari în ceea ce priveşte modul în care trebuie gestionată migraţia din Orientul Mijlociu şi Africa, precum şi în ceea ce priveşte importanţa Uniunii Europene, cu care Ungaria a avut numeroase conflicte.

Papa Francisc consideră că migranţii care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniţi şi integraţi, deoarece pot îmbogăţi cultural ţările gazdă şi pot stimula populaţia din ce în ce mai redusă a Europei. El consideră că, deşi ţările au dreptul de a-şi proteja frontierele, migranţii ar trebui distribuiţi pe întreg teritoriul UE.

Tema care "îi desparte"

Viktor Orban a refuzat să lase Ungaria să se transforme într-o "ţară de imigranţi", aşa cum spune el că au devenit alte ţări din Europa. Când Orban s-a întâlnit cu Papa în 2021, a declarat că i-a cerut acestuia "să nu lase Ungaria creştină să piară". El i-a oferit Papei un cadou care nu avea nevoie de nicio interpretare: un facsimil al unei scrisori pe care Regele Bela al IV-lea din secolul al XIII-lea i-a trimis-o Papei Inocenţiu al IV-lea cerându-i ajutor în lupta împotriva tătarilor.

"Orban se consideră un protector al creştinismului şi caută o legătură cu papa", a declarat părintele Csaba Torok, care conduce o parohie în Esztergom, sediul istoric al catolicismului în Ungaria. Torok, care a vorbit săptămâna trecută cu reporterii de la Vatican prin videoconferinţă, a declarat că oficialii maghiari doreau ca papa să viziteze şi alte părţi ale ţării, dar li s-a spus să limiteze evenimentul la Budapesta "din cauza stării fizice a papei". Papa Francisc foloseşte un toiag şi un scaun cu rotile din cauza unei afecţiuni la genunchi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care Papa Francisc a aterizat în Ungaria. Întâlnirea sa cu premierul Viktor Orban stă sub semnul războiului din Ucraina