Femeia care și-a înecat fetița de patru ani și apoi i-a dat foc, găsită nevinovată de jurați
Femeia din Marea Britanie care și-a înecat fetița de patru ani și apoi i-a dat foc, pentru că ar fi primit semnale divine, a fost găsită nevinovată de jurați, pe motiv că nu era în deplinătatea facultăților mintale.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Femeia din Marea Britanie care și-a înecat fetița de patru ani și apoi i-a dat foc, pentru că ar fi primit semnale divine, a fost găsită nevinovată de jurați, pe motiv că nu era în deplinătatea facultăților mintale.
Mama, al cărei gest a cutremurat opinia publică din Regat, a fost trimisă într-un ospiciu, pe termen nedeterminat.
Femeia negase acuzațiile de crimă și ucidere din culpă, spunându-le doctorilor că este "un înger căzut din cer și ales de Dumnezeu să își demonstreze credința prin sacrificarea fiicei sale", scrie Daily Mail.
Potrivit sursei citate, femeia suferea de schizofrenie în urma unei infecții urinare avute în 2004. Un psihiatru a stabilit că aceasta a experimentat "paranoia și iluzii religioase" și credea că va salva lumea prin uciderea copilei de doar patru ani. Astfel, ar fi fost testată de Dumnezeu.
Îngrozit, un jurat a cerut să iasă din sala de judecată
Procurorul a declarat că este un caz excepțional, iar jurații au fost rugați să lase emoțiile deoparte în timp ce auzeau detalii înfiorătoare despre ultimele clipe ale fetiței.
De altfel, unul dintre aceștia a cerut să iasă din sala pentru 10 minute, deoarece nu mai suporta să audă circumstanțele groaznice în care Amelia a murit.
"O fată promițătoare și-a găsit sfârșitul în mâinile mamei în cel mai îngrozitor mod. Sunt mulțumit că suferi de o tulburare mentală, și anume schzofrenie. Intenția este ca tu să fii transferată cât mai repede la o clinică specializată, aproape de casă", a spus judecătorul Simon Picken.
Femeia credea că va salva lumea prin sacrificarea copilei
Potrivit anchetatorilor, Carly Ann Harris credea că trebuie să-i aducă o ofrandă lui Dumnezeu.
"Îngerii mi-au spus că trebuie să fac asta", ar fi îngânat ea, imediat după ce a dat foc trupului neînsuflețit. Un vecin care a auzit-o pe fetiță țipând și strigând "mami" a sunat imediat la poliție, iar femeia a fost reținută pe loc.
"Arestați-mă, e ok. Iisus mi-a spus să o fac", a replicat ea, la vederea agenților.
Întrebată despre motivele pentru care a decis să-și ucidă fiica, Carly Ann Harris a spus că ar fi avut viziuni cu îngeri. Aceștia ar fi convins-o că trebuie să facă acest sacrificiu pentru a-și demonstra credința.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰