Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FMI: Criza din Grecia ar putea afecta redresarea Italiei

Criza din Grecia ar putea avea un impact major asupra Italiei, deși riscul propagării este limitat, se arată într-un raport publicat marți de Fondul Monetar Internațional

de Redactia Observator

la 07.07.2015 , 15:04

Criza din Grecia ar putea avea un impact major asupra Italiei, deși riscul propagării este limitat, se arată într-un raport publicat marți de Fondul Monetar Internațional

'Evoluțiile negative din Grecia ar putea acea un impact substanțial asupra Italiei din cauza efectelor asupra încrederii investitorilor, deși expunerea directă este limitată. Riscul propagării efectelor pe termen scurt este de asemenea limitat', apreciază FMI.

Guvernul premierului Matteo Renzi a dat asigurări în mod repetat că Italia nu este în pericol nici chiar în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată și a ieșirii din zona euro (Grexit), deoarece autoritățile de la Roma au adoptat reforme și beneficiază de programul BCE de achiziții de obligațiuni.

Articolul continuă după reclamă

Economia Italiei își revine gradual în urma recesiunii dar redresarea este fragilă, PIB-ul urmând să înregistreze o creștere de 0,7% în 2015 și de 1,2% în 2016, estimează FMI.

Organizația a lăudat eforturile premierului Matteo Renzi de lansare a unui plan ambițios de revitalizare a economiei țării, a sistemului politic și a îmbunătățirii eficienței sectorului public.

Guvernul de la Roma trebuie să adopte 'măsuri pentru întărirea bilanțurilor băncilor și de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii, care să ajute redresarea', se arată în raportul FMI.

Recent, ministrul italian de Finanțe, Pier Carlo Padoan, a dat asigurări că Italia nu va călca sub nicio formă pe urmele Greciei, dacă aceasta va părăsi zona euro (Grexit).

'Italia s-a schimbat semnificativ, a revenit pe creștere și implementează reforme structurale mai mult decât orice alt stat', susține oficialul italian.

Italia, a treia economie a zonei euro, a ieșit dintr-o recesiune care a durat trei ani, înregistrând un avans de 0,3% în primul trimestru din 2015, după o creștere zero în precedentele trei luni, arată datele publicate recent de Institutul Național de Statistică (Istat). În ritm anual, PIB-ul a crescut cu 0,1% în perioada ianuarie — martie 2015, primul avans din ultimele 13 trimestre. În ultimele trei luni din 2014, declinul economiei a fost de 0,4%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

fmi
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » FMI: Criza din Grecia ar putea afecta redresarea Italiei