Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, reţinută de poliţie în cadrul unei anchete antifraudă

Fosta șefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a fost reținută în timpul unor raiduri ale poliției, efectuate marți, în cadrul unei anchete antifraudă.

de Redactia Observator

la 02.12.2025 , 15:28

Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, reţinută de poliţie în timpul unei anchete antifraudă Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, reţinută de poliţie în timpul unei anchete antifraudă - Profimedia

Federica Mogherini, fosta Înaltă Reprezentantă a Uniunii Europene, a fost reținută în timpul unor raiduri ale poliției, efectuate în cadrul unei anchete antifraudă, relatează presa belgiană, citată de euronews.

Mogherini s-a numărat printre cei trei suspecți reținuți marți dimineață, după ce autoritățile belgiene au percheziționat birourile Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), ale Colegiului Europei din orașul Bruges și o serie de locuințe private.

Potrivit publicaţiei Le Soir, al doilea deținut este Stefano Sannino, fostul secretar general al SEAE și actualul director general al Direcției Generale pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Golf (DG MENA) a Comisiei Europene.

Articolul continuă după reclamă

Un purtător de cuvânt al Colegiului Europei a confirmat pentru Euronews că raidurile au avut loc, dar a refuzat să spună dacă Mogherini se numără printre cei arestați.

Mogherini a ocupat funcția de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă, conducând SEAE, ramura diplomatică a blocului comunitar, între 2014 și 2019. Ea este rectorul Colegiului Europei, o universitate prestigioasă care primește finanțare UE, din septembrie 2020.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, reţinută de poliţie în cadrul unei anchete antifraudă