Franţa nu trimite trupe, dar trimite blindate şi rachete: "Ucraina are o nevoie urgentă"
Război în Ucraina. Franța va livra sute de vehicule blindate vechi și rachete sol-aer noi Ucrainei, a declarat duminică ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, scrie Reuters, citată de Mediafax.
![Franţa nu trimite trupe, dar trimite blindate şi rachete: "Ucraina are o nevoie urgentă" Franţa nu trimite trupe, dar trimite blindate şi rachete: "Ucraina are o nevoie urgentă"](https://img.observatornews.ro/0/2024/3/31/569888/ucraina-087ba7b8.webp?w=430&f=2&v=2)
Într-un interviu acordat publicației La Tribune Dimanche, Lecornu a declarat că președintele Emmanuel Macron, în urma discuțiilor cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, i-a cerut să pregătească un nou pachet de ajutor, care va include echipamente franceze vechi, dar încă funcționale.
Franța are în vedere furnizarea a sute de transportoare de trupe de primă linie
„Armata ucraineană trebuie să apere o linie de front foarte lungă, ceea ce necesită vehicule blindate; acest lucru este absolut crucial pentru mobilitatea trupelor și face parte din solicitările ucrainene", a spus el.
Acesta a precizat că Franța are în vedere furnizarea a sute de transportoare de trupe de primă linie în 2024 și la începutul anului 2025, dar și a unui lot de rachete sol-aer.
„Ucraina are o nevoie urgentă de o apărare sol-aer mai bună ... Rusia își intensifică loviturile, în special asupra civililor și a infrastructurii civile", a declarat ministrul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰