Franţa trimite Rusiei o hartă cu locaţiile din Siria care trebuie bombardate
Franţa urmează să furnizeze Rusiei o "hartă" a forţelor din Siria care nu sunt teroriste, pentru ca Moscova să-şi concentreze bombardamentele asupra organizaţiei Statul Islamic (SI), a anunţat vineri ministrul francez al Afacerilor Externe
Franţa urmează să furnizeze Rusiei o "hartă" a forţelor din Siria care nu sunt teroriste, pentru ca Moscova să-şi concentreze bombardamentele asupra organizaţiei Statul Islamic (SI), a anunţat vineri ministrul francez al Afacerilor Externe
Laurent Fabius l-a însoţit pe François Hollande, joi, la Moscova, unde şeful statului francez s-a întâlnit cu Vladimir Putin în vederea unei consolidări a coordonării militare împotriva grupării jihadiste, care a revendicat atentatele comise pe 13 noiembrie la Paris şi Saint-Denis.
Cei doi preşedinţi şi-au afirmat dorinţa comună de a intensifica schimburile de informaţii în vederea unei eficientizări a atacurilor aeriene asupra acestei organizaţii - în Siria - şi evitarea grupărilor armate locale care luptă împotriva ei.
"Există un punct asupra căruia, acum, cred că toată este de acord, şi anume obiectivul de a neutraliza, de a eradica Daech (acronimul arab al SI)", a declarat Laurent Fabius pentru RTL. "În acest sens, cred că acest lucru a progresat, şi anume în conversaţia cu domnul Putin", a dăugat el, conform Antena3.
Preşedintele rus "ne-a cerut inclusiv să stabilim o hartă a forţelor care nu sunt teroriste şi care luptă împotriva Daech, iar el s-a angajat, imediat ce îi furnizăm această hartă, ceea ce vom face, să nu le bombardeze", a precizat şeful diplomaţiei franceze.
El a confirmat că o cucerire a oraşului Rakka, considerat cartierul general al Statului Islamic în Siria, este unul dintre principalele obiective militare, dacă nu chiar cel mai important, în eforturile împotriva acestei organizaţii. "Acolo este centrul nevralgic al Daech, de unde au pornit atentate, în special împotriva Franţei", a subliniat el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰