Franța va începe să producă arme împreună cu Ucraina. Ce presupune parteneriatul
Ucraina și Franța au convenit să înceapă producția comună de armament, într-un nou pas care marchează trecerea de la sprijin militar punctual la parteneriate industriale pe termen lung. Anunțul a fost făcut luni de ministrul ucrainean al apărării, după o întâlnire la Kiev cu omologul său francez, relatează The Guardian.
Potrivit declarațiilor lui Mykhailo Fedorov, cele două state au semnat o scrisoare de intenție care deschide calea către "proiecte comune la scară largă în sectorul industriei de apărare". Oficialul ucrainean nu a precizat ce tipuri de arme ar urma să fie fabricate sau când va începe efectiv producția.
Franţa şi Ucraina au discutat despre noi livrări de echipamente militare franceze
"Ne mutăm de la livrări la producție comună și soluții pe termen lung care ne întăresc sistematic apărarea", a transmis Fedorov pe Telegram, după întâlnirea cu ministrul francez al forțelor armate, Catherine Vautrin, în capitala Ucrainei.
În cadrul discuțiilor, cele două părți au abordat și noi livrări de echipamente militare franceze, inclusiv rachete Aster, avioane Mirage 2000 și sisteme de apărare antiaeriană SAMP-T.
Separat, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va deschide exporturile de armament produs local, o strategie menită să aducă venituri într-un moment în care economia țării este puternic afectată de război.
Atacuri rusești asupra infrastructurii energetice
Zelenski a declarat că în 2026 vor fi deschise 10 "centre de export" pentru arme ucrainene în Europa, iar printre produsele vizate se numără dronele de luptă (UAV).
"Astăzi, securitatea Europei se construiește pe tehnologie și drone. Iar totul va fi bazat în mare parte pe tehnologie ucraineană și specialiști ucraineni", a spus Zelenski.
În paralel, Rusia continuă atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. CEO-ul companiei Naftogaz a anunțat că facilități din regiunile Poltava și Sumî au fost avariate, Poltava fiind lovită pentru a doua zi consecutiv. Este al 20-lea atac asupra infrastructurii companiei de la începutul anului.
Rusia caută alternative după restricționarea accesului la Starlink
Un alt element important al briefingului vizează utilizarea sistemului Starlink de către armata rusă. Potrivit informațiilor publicate, Rusia caută alternative după ce accesul la rețeaua de internet prin satelit ar fi fost restricționat, afectând comunicațiile și operațiunile cu drone.
Ucraina susține că terminalele Starlink folosite de trupele ruse ar fi fost dezactivate după discuții între ministrul ucrainean al apărării și Elon Musk.
La nivel european, Uniunea Europeană a propus extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei, incluzând pentru prima dată porturi din țări terțe care facilitează transportul petrolului rusesc. Printre porturile vizate se află Kulevi (Georgia) și Karimun (Indonezia).
În estul Ucrainei, forțele ruse încearcă să avanseze în zona orașului Pokrovsk, un punct strategic în regiunea Donețk. Armata ucraineană afirmă că încă menține controlul asupra părții nordice a orașului și apără localitatea apropiată Myrnohrad.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰