Video Bolojan nu exclude intrarea României în recesiune: "Am consumat mult mai mult decât ne-am putut permite"
Premierul Ilie Bolojan nu exclude intrarea României în recesiune tehnică. Ilie Bolojan susține că țara noastră a cheltuit mai mult decât își putea permite, iar o eventuală recesiune pe termen scurt ar putea apărea ca efect al corecției deficitului bugetar.
Între timp, consumul continuă să scadă după majorarea TVA. Potrivit Institutului Național de Statistică, România a înregistrat în luna noiembrie a anului trecut cel mai mare declin al consumului de la pandemia din 2020.
"Nu ştiu dacă vom avea recesiune sau nu, dar avem o certitudine: nu există nicio ţară în care s-au luat măsuri de corecţie a deficitelor bugetare care sa nu aibă un efect de contracţie economică. Important este să nu fie pe termen lung această contracţie, şi după aceea să vedem prin ceea ce se întâmplă, prin scăderea importurilor, prin creşterea exporturilor, prin scăderea ratei inflaţiei. Noi nu mai putem consuma decât ceea ce ne putem permite. Ani de zile am consumat mult mai mult decât ne-am putut permite, am stat pe consum", a afirmat premierul României, Ilie Bolojan.
Bolojan: "Am anulat foarte multe excepţii"
El a vorbit despre excepţiile care au fost introduse de-a lungul anilor, potrivit News.ro.
"Nimeni, nici ei, nici dvs. nu vrem să plătim nici taxe de parcare în plus, nici taxe de telefonie în plus, nici impozit pe proprietate, nimeni nu vrea să plătească aceste lucruri. Dar, în afară de acest sentiment general, aici s-au întâmplat câteva lucruri, unele sunt din culpa Guvernului, a modului în care a fost adoptată legislaţia, unele sunt din culpa primăriilor care au pus în practică aceste măsuri. De exemplu, am anulat foarte multe excepţii, una din erorile noastre în toţi aceşti ani este că am creat foarte multe excepţii şi, practic, o bună parte din cetăţenii noştri nu plăteau taxe şi impozite locale", a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, dând exemplele persoanelor cu dizabilităţi, ale proprietarilor de imobile foarte vechi, nereabilitate, unde majorările de impozite s-au resimţit mai mult.
Premierul a spus însă că există autorităţi locale din România care au majorat "mult mai mult" impozitele pe autovehicule faţă de limita stabilită de Guvern.
"Problema pe care o au, după ce au apărut nemulţumirile cetăţenilor, este că de majorat le-au putut majora, dar legislaţia actuală nu le permite să le reducă la nivelul minim stabilit în legea naţională şi au apărut nişte zone de nemulţumiri, în afară de nemulţumirile generale, de bază, au fost şi acest tip de aplicări care nu au fost aplicate bine de cei care trebuia să le aplice", a explicat Ilie Bolojan.
El a declarat că pe viitor valoarea pe care românii o vor plăti pentru impozitele locale va fi una apropiată de cea din acest an, 2026 fiind un an de tranziţie.
"Cu siguranţă sunt mulţi oameni în România pentru care această creştere de impozite şi orice fel de creştere a costului vieţii, că e vorba de creşterea costului unor produse de folosinţă îndelungată sau de uz curent, pentru că nu au venituri suficient de mari le creează o presiune suplimentară. Deci cu siguranţă avem astfel de situaţii, dar nu mai aveam posibilitatea să transferăm sume imense către autorităţile locale. Trebuie să ştie toţi românii care este situaţia: în Europa, veniturile totale pe care le încasează primăriile din Europa, taxe locale, impozitele proprietate, le acoperă, în general, toate cheltuielile. În România, toate veniturile autorităţilor locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal. Deci asta e o problemă destul de mare. Suntem ţara cu cele mai mari transferuri de la bugetul central către autorităţile locale. (...) Noi aproape jumătate din investiţiile acestei ţări le facem prin autorităţile locale, dar nu pe banii lor, ci pe banii pe care îi transferă Guvernul sau pe fonduri europene sau pe alte programe naţionale. Acest lucru nu mai putea continua şi trebuia să luăm nişte măsuri ca să corectăm lucrurile. Eu sunt de acord că nu e o situaţie bună, dar putem să constatăm în fiecare zi ce probleme generează anumite măsuri, problema este care sunt alte soluţii, pentru că nu există alte soluţii decât să ne scădem cheltuielile (...), să ne creştem veniturile, dar nu mai crescând taxe şi impozite, ci încasându-ne veniturile şi să eşalonăm investiţiile, nu avem altă posibilitate", a explicat Ilie Bolojan.
El a arătat că, în privinţa revenirii asupra deciziilor privind taxele şi impozitele, trebuie găsită alternativa bugetară.
"Tot ce se propune s-ar putea face, cu o singură condiţie: de unde găsim bani ca să acoperim bani pentru anumite discounturi pe care le facem, pentru că altfel ne întoarcem de unde am plecat", a subliniat prim-ministrul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰