Video A evitat gropile şi a ucis o familie pe DN6. Acum 12 zile, şoseaua morţii îşi lua tribut 7 suporteri greci
Familie distrusă în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc pe Drumul Naţional 6. Un tată şi copiii săi, o fată de 13 ani şi un adolescent de 16, au murit pe loc după ce şoferul unui camion ar fi intrat pe sensul opus şi a spulberat microbuzul în care se aflau cei trei. Accidentul are loc la nici două săptămâni după ce, pe aceeaşi şosea, şapte suporteri greci au murit în urma unui alt impact violent care a urmat unei depăşiri.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul camionului ar fi pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul de marfă.
Mai exact, şoferul camionului le-ar fi declarat poliţiştilor că a încercat să evite gropile de pe şosea, iar din acest motiv a pierdut controlul asupra volanului.
A evitat gropiile şi a adus moarte
În urma coliziunii, şoferul microbuzului, un bărbat de 58 de ani şi cei doi copii ai săi, o fată şi un băiat de 13 şi 16 ani au murit pe loc. De asemenea, şoferul camionului a fost rănit uşor, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar mai apoi a fost transportat la spital.
Familia implicată în accident este dintr-o localitate din judeţul Mehedinţi şi făceau comerţ cu cereale. Acum poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰