Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Frumoase cu orice preţ. E deviza care le duce pe reginele frumuseţii în pragul morţii

În ţara care a dat lumii cele mai multe regine ale frumuseţii, academiile de miss sunt mai importante decât şcolile. Şi pot fi mortale. Pentru că fetele din Venezuela se supun de mici unor proceduri de înfrumuseţare care sunt riscante şi pentru adulţi

de Redactia Observator

la 12.12.2014 , 19:52

În ţara care a dat lumii cele mai multe regine ale frumuseţii, academiile de miss sunt mai importante decât şcolile. Şi pot fi mortale. Pentru că fetele din Venezuela se supun de mici unor proceduri de înfrumuseţare care sunt riscante şi pentru adulţi

"Când mă fac mare, vreau să ajung Miss Venezuela". E visul celor mai multe copile din Venezuela. În ţara care a dat lumii sapte câştigătoare ale trofeului Miss Univers, un record neegalat până acum, frumuseţea este o industrie.

Ca să răzbească în industria frumuseţii, multe dintre micile modele fac cunoştiinţă cu intervenţii periculoase chiar şi pentru adulţi. De pe la 12 ani multe îşi modifică sânii, îşi reduc stomacul ca să slăbească şi ajung chiar la implanturi fesiere făcute te miri unde.

Vezi și

Ca să slăbească, tinerele aspirante la titlul de regină a frumuseţii se hrănescu cu durere. Îşi cos pe limbă o folie de plastic, ca să nu mai poată manca alimente solide.

Înscrierea la academiile care le antrenează să devină miss pot fi rampe de lansare. Doar frumuseţea le poate salva de la o viaţă în sărăcie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Frumoase cu orice preţ. E deviza care le duce pe reginele frumuseţii în pragul morţii