Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FSB a ucis 7 indivizi suspectați că plănuiau un atentat la o sinagogă din Moscova, în timpul unui raid

Autorităţile ruse anunţă joi că au ucis presupuşi membri ai unei aripi a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), într-o operaţiune în regiunea Kaluga, la sud-vest de Moscova, pe care-i acuză de faptul că au pregătit un atentat vizând o sinagogă în capitala rusă, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 07.03.2024 , 16:13

agenți FSB FSB a ucis 7 indivizi suspectați că plănuiau un atentat la o sinagogă din Moscova, în timpul unui raid - X

Serviciile ruse de securitate (FSB) anunţă, într-un comunicat preluat de agenţiile ruse de presă, că au "pus capăt activităţilor unei celule" a Statului Islamic-Khorasan (SI-K), aripa regională a grupării, activă în Afganistan.

Potrivit autorităţilor, membrii celulei "pregăteau un atac armat împotriva credincioşilor unei sinagogi" de la Moscova. "La arestarea lor, teroriştii au opus o rezistenţă armată agenţilor FSB şi au fost neutralizaţi în tiruri de ripostă", anunţă FSB, potrivit News.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

FSB a confiscat "arme de foc, muniţie şi componente în vederea fabricării unui dispozitiv exploziv artizanal"

Pe acelaşi subiect

Duminică, autorităţile ruse au anunţat că au ucis şase presupuşi combatanţi din gruparea SI în Inguşetia (sud), o mică republică în Caucaz, cu populaţie majoritar musulmană.

Rusia anunţă cu regularitate că dejoacă planuri de atentat ale unor presupuse celule islamiste.

Influenţa SI rămâne limitată în Rusia, în pofida unor atacuri care au avut loc în ultimii ani, mai ales în republici din Caucaz cu populaţie majoritar musulmană, precum Cecenia, Inguşetia sau Daghestan.

În aprilie 2017, SI a revendicat un atac în care au fost ucişi doi poliţişti, la Astahan, un oraş situat la câteva sute de kilometri de republicile din Caucazul rus.

Aproape 4.500 de ruşi, originari din Caucaz, au luptat alături de SI în Siria şi Irak, potrivit unor date oficiale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » FSB a ucis 7 indivizi suspectați că plănuiau un atentat la o sinagogă din Moscova, în timpul unui raid