Cât costă un genocid? Germania dă bani Namibiei pentru masacrul Herero-Nama. Nemții au făcut experimente pe copiii născuți din violuri

Germania trebuie să plătească Namibiei 1,1 miliarde de euro deoarece a recunoscut oficial genocidul Herero-Nama de la începutul secolului al XX-lea. Guvernul Angelei Merkel echivalează decizia cu un gest de reconciliere, dar nu cu reparații obligatorii din punct de vedere juridic. Zeci de mii de bărbați, femei și copii au fost împușcați, torturați sau duși forțat în deșertul Kalahari pentru a muri de foame de către trupele germane între 1904 și 1908 după ce triburile Herero și Nama s-au răzvrătit împotriva stăpânirii coloniale în ceea ce se numea atunci Africa de Sud-Vest germană și este acum Namibia.

Din 2015, Germania a negociat cu guvernul namibian o încercare de a „vindeca rănile” violenței istorice. „Scopul nostru a fost și este să găsim o cale comună către reconcilierea autentică în amintirea victimelor”, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, într-o declarație. „Aceasta include numirea evenimentelor din Namibia de astăzi și, în special, a atrocităților dintre 1904 și 1908, fără eufemisme. Acum vom numi oficial aceste evenimente așa cum sunt din perspectiva prezentului: un genocid”.

Joi, cercurile oficiale din Berlin au confirmat relatările din presa namibiană că, după runde de negocieri, cele două părți au căzut de acord asupra textului unei declarații comune și a unei sume de 1,1 miliarde de euro, care va fi plătită separat programelor de ajutor pe parcursul a 30 de ani. Din suma totală, mai mult de un miliard de euro vor fi destinate proiectelor legate de reforma funciară, infrastructura rurală, aprovizionarea cu apă și formarea profesională. Comunitățile de descendenți Herero și Nama, care formează minorități etnice în toate cele șapte regiuni afectate, sunt menite să fie implicate în dezvoltarea proiectelor. Aproximativ 50 de milioane de euro vor fi direcționați pentru înființarea unei fundații pentru reconciliere între cele două state, inclusiv proiecte culturale și programe de schimb de tineri.

De ce omite declarația omite „reparații” sau „despăgubire”

Textul declarației comune numește atrocitățile comise de trupele germane drept „genocid”, dar omite cuvintele „reparații” sau „despăgubire” - o mișcare explicată prin faptul că acești termeni ar putea crea un precedent legal pentru pretenții similare din partea altor națiuni. Un purtător de cuvânt al președintelui namibian, Hage Geingob, a descris recunoașterea germană a genocidului „ca primul pas” în direcția corectă.  Unele dintre numeroasele grupuri care îi cuprind pe descendenții supraviețuitorilor genocidului au fost critici de la începutul negocierilor și au refuzat să susțină poziția guvernului namibian.

Ce este genocidul Herero și Nama

Între 1904 și 1908, 80% din populația Herero și 50% din populația Nama din Namibia au fost ucise de soldații germani. În secolul al XIX-lea, Namibia, situată sudul Africii, era populată de mai multe grupuri etnice: San, Damara, Ovambo, Nama și Herero. Nama și Herero, în principal fermieri, erau cele două triburi principale ale țării. În 1884, Germania a invadat teritoriul namibian și a fondat colonia germană din Africa de Sud-Vest. Interesul colonizatorilor a crescut după descoperirea diamantelor în 1894.

O politică de confiscare sistematică a terenurilor și sosirea a tot mai mulți coloniști germani i-au forțat pe fermieri să-și părăsească pământul. Pe 12 ianuarie 1904, populația Herero s-a răzvrătit. Îndrumată de liderul lor, Samuel Maherero, a atacat o garnizoană germană la Okahandja.

În iunie 1904, generalul german Lothar von Trotha a fost trimis în Namibia pentru a suprima revolta. A ajuns în Namibia cu 10.000 de soldați și un plan de război.

Pe 11 august 1904, la bătălia de la Waterberg, soldații germani i-au înconjurat pe Herero și au primit ordinul să nu ia prizonieri. Cu toate acestea, câteva mii de oameni au reușit să fugă în deșertul Kalahari. Soldații germani au otrăvit apa și au primit ordinul de a trage asupra oricărui om care încearcă să se întoarcă pe pământul lui. În doar câteva săptămâni, mii de Herero au murit de foame și sete. În octombrie, poporul Nama s-a răzvrătit și el împotriva germanilor, și a suferit o soartă similară.

Ordinul de a ucide toată ppulația Herero a fost semnat la 2 octombrie 1904 de von Trotha: „Nu mai sunt supuși germani (...). Orice Herero văzut în granițele germane [namibiene] cu sau fără armă, cu sau fără vite, va fi împușcat. Nu voi mai accepta femei și copii, ci îi voi trimite înapoi la oamenii lor sau îi voi lăsa să fie măcelăriți. ”

Cei care au supraviețuit deșertului au fost închiși în lagărele de concentrare și făcuți sclavi. Mii de femei au fost victime ale violenței sexuale provocate de soldații germani. Doctorul Eugene Fischer a efectuat experimente medicale pe copiii născuți din aceste violuri. Concluzia sa a fost că copiii născuți din uniuni bi-rasiale erau „inferiori” față de tații lor germani. Cercetările sale l-au inspirat pe Adolf Hitler și, în anii 1930, Fischer și-a predat teoriile rasiste medicilor naziști. Unul dintre studenții săi, Joseph Mengele, a fost responsabil pentru experimentele medicale din tabăra Auschwitz-Birkenau.

După primul război mondial, Africa de Sud-Vest a fost plasată sub administrația Africii de Sud. A fost creat un sistem de apartheid. De la sfârșitul anilor 1940, diferite grupuri au luptat pentru independență. În 1968, Organizația Națiunilor Unite a recunoscut numele Namibiei, iar în 1990, țara și-a câștigat în cele din urmă independența după retragerea Africii de Sud. În 1999, în deșertul Kalahari au fost descoperite impresionante morminte comune. Populația Herero a solicitat recunoașterea victimelor ca fiind cele din genocidul din 1904. Guvernul namibian, pentru a menține relații bune cu foștii colonizatori germani, a refuzat să recunoască locul. În 2004, guvernul german și-a recunoscut responsabilitatea pentru genocidul Herero, fără a le acorda compensații financiare.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰