Video Greva generală de pe aeroportul din München începe joi, la miezul nopţii. 1600 de zboruri ar putea fi anulate
Grevă pe aeroportul din München, al doilea ca mărime din Germania! Majoritatea celor 1.600 de zboruri programate ar putea fi anulate. Haosul vine în contextul în care membrii personalului sunt nemulţumiţi de salarii. Sindicatele au cerut o mărire a salariilor de 8%, adică cel puţin 350 de euro în plus pe lună şi i-au îndemnat în special pe agenţii de securitate să nu mai muncească.
- Lista gravă a infracţiunilor din dosarul în care este vizat Horaţiu Potra. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Călin Georgescu, ridicat de poliție și dus la Parchetul General
Lucrătorii din sectorul public și personalul de la sol din cadrul Aeroportului München vor intra într-o grevă de două zile începând de joi, după ce negocierile salariale s-au încheiat fără rezultat, a declarat luni sindicatul Verdi, potrivit Reuters.
"Este de așteptat un impact semnificativ asupra operațiunilor de trafic", a precizat aeroportul într-un anunț publicat pe site-ul său, prin care îi sfătuiește pe călători să verifice situația zborurilor lor la companiile aeriene, mai notează sursa.
Autoritățile au declarat că este probabil ca liniile aeriene care operează pe aeroport să anuleze majoritatea celor aproximativ 1 600 de zboruri de legătură planificate pentru cele două zile, scrie DW. Greva de avertisment va începe joi, la miezul nopții, și va dura 48 de ore, până vineri, miezul nopții, iar pasagerii cu zboruri programate în perioada grevei au fost sfătuiţi să contacteze companiile aeriene pentru informații mai specifice privind zborurile.
De ce intră angajații în grevă?
- Greva de la Metrorex a luat sfârşit, după negocierile de la Guvern. Mecanicii revin la muncă din concediu medical
- Metrorex câştigă negocierile. Guvernul promite salarii mai mari cu 1.050 de lei brut şi excepţii de la OUG...
- Angajaţii Metrorex s-au "îmbolnăvit" de la Ordonanţa Trenuleţ şi nu mai vin la serviciu. Haos şi nervi la...
- Aglomeraţie la metrou, pentru că trenurile circulă mai rar faţă de graficul aprobat pe Magistrala 2. Mai mulţi...
- Grevă japoneză la metrou. Sindicaliştii Metrorex cer creşterea salariilor: ce urmează dacă nu le vor fi...
Potrivit DW, la începutul săptămânii, sindicatul Verdi a cerut, de asemenea, lucrătorilor de la aeroporturile din Köln/Bonn și Düsseldorf să intre în grevă. Această mişcare vine în contextul în care Verdi cere îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrătorii din sectorul public din Germania, atât la nivel local, cât și național.
Printre revendicări se numără o creștere de 8% a salariilor, precum și trei zile suplimentare de concediu plătit. O nouă rundă de negocieri s-a încheiat marți fără niciun progres.
Aeroportul din München este unul dintre cele mai aglomerate din Germania, după Frankfurt, cu numeroase zboruri de legătură, în special pentru compania aeriană germană Lufthansa.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰