Hamas a fost învinsă militar, însă Israelul duce un război de durată, anunţă comandantul armatei israeliene
Comandantul armatei israeliene a declarat duminică în faţa trupelor sale în război contra Hamasului palestinian şi Hezbollahului libanez că Israelul duce un "război de durată" şi a promis că îi va distruge pe cei care atacă Israelul, relatează AFP, citat de Agerpres. În Israel au început luni ceremoniile pentru marcarea unui an de la sângerosul atac al Hamas. Comisia Europeană cere din nou încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Noi nume anunţate de Trump în administraţia sa: departament special înfiinţat pentru Musk. Cine va conduce CIA şi Pentagonul
"Acesta este un război de lungă durată", a declarat generalul Herzi Halevi, afirmând totodată că ramura armată a Hamas a fost "învinsă", în ajunul comemorării atacului mişcării islamiste palestiniene asupra teritoriului israelian, atac care a declanşat războiul în Fâşia Gaza.
Situaţia din regiune a intrat pe o spirală a escaladării după atacul fără precedent comis la 7 octombrie anul trecut de comandouri ale grupării islamiste palestiniene Hamas, care au pătruns în comunităţi din sudul Israelului unde au ucis circa 1.200 de persoane şi au luat ostatice alte 250.
Riposta Israelului a venit sub forma ofensivei în Fâşia Gaza, guvernată de Hamas, unde bombardamentele israeliene au ucis peste 41.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din guvernul Hamas, au dus la strămutarea întregii populaţii din enclavă, au provocat o criză umanitară şi au dus la acuzaţii de genocid pe care Israelul le neagă.
De atunci, tirurile transfrontaliere între gruparea şiită libaneză Hezbollah şi Israel au devenit aproape cotidiene, determinând strămutarea populaţiei de ambele părţi ale graniţei. Situaţia s-a degradat şi mai mult după eliminarea de către Israel a mai multor lideri de la vârful grupărilor Hamas şi Hezbollah, aliate ale Iranului, inamicul său declarat.
- Un an de la atacul Hamas în Israel. Bilanțul negru al anului care a schimbat istoria. De ce crime de război sunt...
- Proteste masive în lume la un an de la atacul grupării Hamas în Israel. Oamenii cer un armistiţiu în Fâşia Gaza
- Un an de război în Gaza. Planul lui Yahya Sinwar, liderul Hamas, arhitectul raidului din 7 octombrie: "Pariul lui...
Ceremoniile de comemorare au început în Israel
Israelul a lansat luni ceremoniile pentru marcarea unui an de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, cel mai sângeros din istoria ţării şi care a declanşat războiul în curs în Fâşia Gaza, informează AFP. La Re'im, unde a avut loc masacrul de la festivalul de muzică Nova şi unde peste 370 de oameni au fost ucişi, o mulţime venită să se reculeagă a dat startul ceremoniilor, cu un minut de tăcere exact la ora 06:29 (03:29 GMT), momentul când a început atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.
Cu puţin timp înainte, sunetele hipnotice ale ultimei muzici auzite în acest loc un an înainte au răsunat timp de câteva minute în faţa unei mulţimi îndoliate, mulţi în lacrimi, unii arborând pe hainele lor chipurile apropiatului lor ucis. În timp ce muzica este întreruptă brutal, cum s-a întâmplat în ziua atacului, un strigăt de ajutor a spart liniştea. Preşedintele israelian Isaac Herzog, prezent la Re'im, s-a întâlnit cu familii ale victimelor şi urma să rostească un discurs.
Kaddishul, rugăciunea pentru morţi, a fost citit de mai mulţi taţi care şi-au pierdut fiii la festivalul Nova. În timp ce apropiaţi ai persoanelor ucise aprindeau lumânări, ecoul unor tiruri de artilerie şi al unui elicopter în zbor se făceau auzite dinspre Fâşia Gaza, foarte aproape.
Ceremonia de la Re'im este prima dintr-o serie de evenimente memoriale ce urmează să aibă loc de-a lungul întregii zile de luni, în timp ce ţara este în continuare în război în Gaza şi de curând de asemenea în Liban, unde armata israeliană a lansat în urmă cu o săptămână o ofensivă terestră împotriva mişcării islamiste Hezbollah.
Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas, au revendicat tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza asupra sudului Israelului, la scurt timp după începutul ceremoniei de la Re'im. "Am vizat (un kibbutz şi o bază militară, dar şi un grup de soldaţi israelieni lângă frontiera cu Egiptul) cu un anumit număr de rachete", au anunţat Brigăzile al-Qassam într-un comunicat, după ce armata israeliană a anunţat că a interceptat trei proiectile dinspre Fâşia Gaza şi un al patrulea "a căzut peste o zonă nelocuită".
Comisia Europeană cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adus luni un omagiu victimelor atacului terorist comis cu exact un an în urmă şi a reiterat apelul Uniunii Europene pentru încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor, relatează DPA. ''La această aniversare tragică, doresc să onorez memoria victimelor'', a afirmat Ursula von der Leyen într-o declaraţie scrisă, adăugând că UE ''este alături de toţi oamenii nevinovaţi ale căror vieţi au fost zdruncinate profund începând din acea zi dezastruoasă''.
Atacul comis de Hamas ''a cauzat o suferinţă imensă nu doar oamenilor din Israel, dar şi palestinienilor nevinovaţi'', a continuat şefa executivului comunitar. De asemenea, ea a promis asistenţă umanitară şi financiară pentru poporul palestinian şi Liban. Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a subliniat că incidentele antisemite sunt în creştere în Europa şi s-a angajat să aloce resurse suplimentare pentru combaterea acestui fenomen.
Pe 7 octombrie 2023, comandouri ale Hamas infiltrate dinspre Gaza au pătruns în sudul Israelului, utilizând explozivi şi buldozere pentru a trece de bariera ce înconjoară teritoriul palestinian, ucigând orbeşte oameni în kibbutzuri, în baze militare şi la locul unde se desfăşura festivalul Nova. În orele ce au urmat, armata israeliană a lansat o puternică ofensivă împotriva teritoriului palestinian, având ca obiectiv distrugerea Hamas, la putere din 2007.
Atacul Hamas, care a luat Israelul total prin surprindere într-o zi de sărbătoare religioasă evreiască, a făcut 1.205 de morţi, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazată pe cifre oficiale israeliene, inclusiv ostaticii morţi în captivitate. Represaliile militare asupra Fâşiei Gaza au făcut cel puţin 41.825 de morţi, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰