Observator » Ştiri externe » Haos în Gaza, în timpul livrării de alimente: 5 morţi, 3 în TIR-urile care au adus ajutoare, alţi 30 de oameni au fost răniţi

Video Haos în Gaza, în timpul livrării de alimente: 5 morţi, 3 în TIR-urile care au adus ajutoare, alţi 30 de oameni au fost răniţi

Haos în Gaza, în timpul livrării de alimente: 5 morţi, 3 în TIR-urile care au adus ajutoare, alţi 30 de oameni au fost răniţi - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.03.2024, 17:26 | Modificat la 30.03.2024, 17:30

Cinci palestinieni au murit sâmbătă - trei ucişi în tiruri -, iar alţi 30 au fost răniţi, în timpul unei distribuiri de alimente care a s-a transformat într-un haos, în Fâşia Gaza, asediată şi devastată de război şi ameninţată de foamete, relatează AFP, citată de news.ro.

Armata israeliană a desfăşurat numeroase noi raiduri în Fâşia Gaza, soldate cu cel puţin 82 de morţi în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul Sănătăţii al Hamas. Semiluna Roşie palestiniană a anunţat cinci morţi, dintre care trei au fost ucişi în tiruri, şi 30 de răniţi sâmbătă în zori, în oraşul Gaza, în urma unei busculade uriaşe, în timpul distriburii unor ajutoare alimentare, la sensul giratoriu Kuwait.

TIR-uri în mijlocul haosului

Înregistrări video filmate de AFP surprind camioane care înaintează în întuneric, printre incendii de gunoi, în timp ce focuri de armă răsună în acest sens giratoriu, teatrul unor incidente asemănătoare în ultimele săptămâni.  Potrivit unor martori, membri ai Comitetelor Populare de Protecţie - însărcinate să supervizeze distribuirea - au tras în aer, rănind mai multe persoane, în timp ce camioane răsturnau alte persoane.

Articolul continuă după reclamă

În acelaşi timp, tancuri israeliene poziţionate la câteva sute de metri trăgeau. Majoritatea celor 2,4 milioane de locuitori ai enclavei este ameninţată de foamete, alertează de mai multe săptămâni agenţii ONU. Ajutorul umanitar - strict controlat de israel - intră ”cu pipeta” în enclavă, în care Hamas se află la putere din 2007.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările