În ţara sa femeile nu au voie nici măcar să conducă maşina. Ea este pilot
Hanadi Al-Hindi are de 35 ani şi a devenit prima femeie pilot din Arabia Saudită. Aceasta era deja pilot licenţiat în străinătate, însă nu i se permitea să îşi facă meseria în propria ţară.

„A fost foarte dificil să fiu un pilot care nu poate zbura în propria țară”, a declarat Hanadi Al-Hindi. Ea a mai spus că a vrut să împlinească visul tatălui său. Acesta şi-a dorit foarte mult ca unul din copiii săi să fie pilot. Hanadi a fost singura care a fost atrasă de această meserie.

Când s-a înscirs la Academia de Aviaţie a Orientului Mijociu, din Iordania, reprezentanţii instituţiei au fost surprinşi şi l-au întrebat pe tatăl fetei dacă el este de acord ca fiica sa să urmeze o carieră aleasă în mod tradiţional de bărbaţi.

Hanadi Al-Hindi a primit licenţa de zbor în Regatul Arabiei Saudite, în ciuda faptului că aici femeilor le este interzis prin lege să şofeze.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰