Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român arestat în Italia, după ce și-a bătut iubita și a lovit-o cu un scaun, pentru că a urcat pe scenă alături de un stripper, de 8 Martie

Un român a fost arestat în Italia, după ce și-a bătut partenera pentru că a urcat pe scenă în timpul unui spectacol de striptease cu ocazia zilei de 8 Martie.

de Redactia Observator

la 10.03.2018 , 17:34

Un român a fost arestat în Italia, după ce și-a bătut partenera pentru că a urcat pe scenă în timpul unui spectacol de striptease cu ocazia zilei de 8 Martie.

Potrivit napoli.repubblica.it, carabinierii au fost chemați, vineri, într-un bar din strada Thomas Ward din Avellino, unde o femeie fusese lovită de iubitul ei, un român de 32 de ani, și pusă la pământ.

Agenții de poliție au observat însă că femeia avea semne de violență mai vechi și au aflat că bărbatul o bătuse cu o seară înainte, de 8 martie, pentru că urcase pe scenă în timpul unui spectacol de striptease.

Articolul continuă după reclamă

Românul își invitase iubita, o femeie de 49 ani, să petreacă seara de 8 martie la pizzeria unde lucrează, pentru a vedea un spectacol muzical, care a culminat cu show-ul susținut de un stripper.

Pe acelaşi subiect

În timpul spectacolului, femeia de 49 de ani a fost invitată să urce pe scenă. 

Bolnav de gelozie, românul a încercat să o împiedice pe iubita lui să urce pe scenă, însă nu a reușit.

Ajunși acasă, românul i-a cerut femeii explicații pentru comportamentul său, după care a trecut la violențe. A lovit-o în repetate rânduri cu pumnii, iar la un moment dat a lovit-o cu un scaun pe spate.

Se pare că agresorul nu era la primul gest de acest fel. El a fost arestat de carabinieri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Român arestat în Italia, după ce și-a bătut iubita și a lovit-o cu un scaun, pentru că a urcat pe scenă alături de un stripper, de 8 Martie