Jair Bolsonaro a plecat în SUA chiar înainte de a-şi preda mandatul. Fostul președinte încă nu și-a recunoscut înfrângerea
Preşedintele Jair Bolsonaro a plecat vineri din Brazilia spre Statele Unite, cu două zile înainte de încheierea mandatului său şi de învestirea detestatului său succesor de stânga Luiz Inacio Lula da Silva. Cel mai probabil, el nu va fi prezent la ceremonia de învestitură, ceea ce ar fi o premieră de la sfârşitul dictaturii militare, relatează AFP. Bolsonaro, care nu l-a felicitat niciodată pe Luiz Inacio Lula da Silva pentru victorie, nu este aşteptat să fie prezent duminică la Brasilia la ceremonia de învestire a noului preşedinte, căruia ar fi trebuit să-i predea eşarfa prezidenţială, conform protocolului, notează news.ro.
Vicepreşedintele Hamilton Mourao asigură interimatul şi va ţine un discurs sâmbătă seara, a anunţat postul naţional de radio RNR. După ce şi-a luat rămas bun de la susţinătorii săi în direct pe reţelele sociale, dar fără a menţiona o plecare, Jair Bolsonaro s-a urcat vineri la bordul unui avion al forţelor aeriene, în jurul orei locale 14.00. "Zbor, mă întorc în curând", a declarat şeful statului pentru CNN Brasil. Avionul său militar, identificat prin codul BRS1, a aterizat sâmbătă, la puţin timp după ora 02:00 GMT (4:00, ora României), în oraşul Orlando din Florida, potrivit site-ului specializat FlightAware.
Secretariatul General al Preşedinţiei a autorizat ieşirea din teritoriu a membrilor personalului însărcinat cu securitatea "viitorului fost preşedinte" pentru o deplasare la Miami "în perioada 1-30 ianuarie 2023", potrivit Monitorului Oficial de vineri.
Decizia lui Bolsonaro nu este fără precedent
Ar fi pentru prima dată din 1985 încoace când un preşedinte brazilian în exerciţiu decide să nu-i predea personal succesorului eşarfa prezidenţială. În acel an, ultimul preşedinte al dictaturii militare instaurate în 1964, generalul João Figueiredo, a refuzat să participe la ceremonia de învestire a succesorului său, José Sarney.
După victoria la limită în alegeri, la 30 octombrie, a lui Lula de Silva, inamicul său, preşedintele ultraconservator Jair Bolsonaro a trăit aproape izolat la Brasilia şi s-a închis în sine, dând semne de depresie. Experţii spun că plecarea lui Jair Bolsonaro în Statele Unite pare o evadare, dar şi o negare a realităţii. Dar este, totodată, şi o încercare de a delegitima rezultatul alegerilor şi următorul guvern.
Cu câteva ore îinate de a pleca în Statele Unite, preşedintele brazilian şi-a luat rămas bun de la susţinătorii săi, vorbind pentru prima dată de la înfrângerea sa electorală pe reţelele sociale - unde a fost omniprezent timp de patru ani - şi ştergându-şi câteva lacrimi.
"Lumea nu va înceta să se învârtă la 1 ianuarie (...) Avem un mare viitor în faţa noastră", a spus Bolsonaro. "Pierdem bătălii, dar nu pierdem războiul", a spus el.
Bolsonaro s-a adresat direct adepţilor săi care continuă să campeze în faţa cazărmilor sau a sediilor armatei din Brasilia şi din alte oraşe pentru a cere o intervenţie militară care să împiedice preluarea mandatului de către Lula. "Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici", a spus Bolsonaro, plângând, înainte de a declara: "Cel puţin am întârziat cu patru ani prăbuşirea Braziliei cu această ideologie de stânga dăunătoare. Am dat tot ce am avut mai bun", a continuat el.
În faţa reşedinţei sale oficiale de la Palatul Alvorada, manifestanţii care au urmărit transmisia în direct au strigat "Laş!" şi "Ruşine!".
Pe de altă parte, preşedintele în exerciţiu a condamnat pentru prima dată o tentativă de atentat a unuia dintre susţinătorii săi, care a plasat un dispozitiv exploziv într-o cisternă în apropierea aeroportului din Brasilia pentru a "crea haos" înainte de învestirea lui Lula. El a spus că nu există nicio justificare pentru această tentativă de terorism, dar pe de altă parte nu a condamnat taberele susţinătorilor săi din faţa sediului armatei. În faţa acestor ameninţări apărute înainte de învestirea noului preşedinte, prevăzută la 1 ianuarie, securitatea în ţară a fost întărită.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰