Joe Biden, după pronunţarea verdictelor în cazul George Floyd: ''Poate fi un pas uriaş înainte pentru justiţia americană''
Preşedintele american Joe Biden a declarat, marţi seară, de la Casa Albă, că verdictele în procesul fostului poliţist Derek Chauvin din Minneapolis, acuzat de uciderea lui George Floyd, în mai 2020, reprezintă ''un pas înainte'' şi a spus că naţiunea încă se confruntă cu rasismul sistemic în toate situaţiile, inclusiv în poliţie.
- Joe Biden a făcut o declaraţie după pronunţarea verdictelor în cazul George Floyd
După pronunţarea verdictului, Biden a spus: ''A fost o crimă în plină lumină a zilei şi a ridicat cortina pentru ca toată lumea să vadă. Rasismul sistemic este o presiune în sufletul naţiunii noastre. Verdictul e un pas înainte, poate fi un pas uriaş înainte pentru justiţia americană''.
Preşedintele a mai spus că verdictele ''vinovat'' sunt ''mult prea rare'' şi ''insuficiente'', citează NBC News. Biden a remarcat şi faptul că au existat poliţişti care au depus mărturie în sprijinul acuzării, şi ''nu au închis rândurile''. El a apreciat eforturile activiştilor care au protestat şi pe ''tânăra curajoasă'' care a înregistrat întregul incident din 25 mai 2020, când Chauvin a stat cu genunchiul pe pieptul lui Floyd mai bine de 9 minute, în timp ce acesta gemea că nu poate respira.
Vorbind înaintea lui Biden, vicepreşedinta Kamala Harris a spus: ''America are o lungă istorie de rasism sistemic. Americanii de culoare, în special bărbaţii, au fost trataţi ca mai puţin oameni. Datorită telefoanelor inteligente, mulţi americani au văzut acum nedreptatea rasială cu care americanii de culoare se confruntă de generaţii''.
Derek Chauvin, poliţistul acuzat că l-a ucis pe George Floyd, a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare
Cei 12 juraţi au decis, după zece ore de deliberări, că Chauvin este vinovat de crimă de gradul doi şi crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă. Încătuşat, el a fost dus direct la închisoare.
Biden şi Harris au vorbit la telefon cu familia lui Floyd. ''Nimic nu va face totul mai bine, dar, cel puţin acum, există ceva dreptate'', le-a spus preşedintele. ''Sunteţi o familie incredibilă. Îmi doresc să fiu acolo să vă îmbrăţişez. Suntem toţi foarte uşuraţi''.
Harris le-a comunicat: ''În numele şi amintirea lui George, ne vom asigura că moştenirea lui este intactă şi că istoria va privi la acest moment şi va şti că este un moment de inflexiune''.
Joe Biden a mai spus după anunţarea verdictului că bărbaţii şi femeile care deţin o insignă ''îşi deservesc onorabil comunităţile'' şi că cei care nu reuşesc să respecte standardul trebuie traşi la răspundere. El a adăugat că a spus familiei Floyd că va continua să solicite adoptarea legislaţiei de reformare a poliţiei.
Preşedintele a mai precizat că a discutat şi cu fiica lui George Floyd, Gianna, care i-a spus la prima întâlnire, la funeraliile bărbatului: ''Tati a schimbat lumea''. Biden a îndemnat ca protestele să rămână paşnice. ''Este un moment pentru ca ţara să fie unită''. El a amintit ultimele cuvinte ale lui Floyd: ''Nu pot să respir''. Şi a adăugat: ''Nu putem lăsa aceste cuvinte să moară cu el''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰