Video Joia Neagră în Franța. Deși au printre cele mai mici vârste de pensionare, 1.000.000 de francezi au ieșit pe străzi să protesteze faţă de creşterea vârstei
Este Joia Neagră în Franţa, unde un milion de oameni au ieşit azi în stradă, într-unul dintre cele mai mari proteste organizate în ultimii ani în Hexagon. Oamenii sunt nemulţumiţi de majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Greva s-a transformat rapid în lupte de stradă între manifestanţi şi jandarmi. Doar în Paris, cel puţin 30 de oameni au fost arestaţi.
Sunt imaginile furiei sindicaliştilor francezi. Mărul discordiei este anunţata reformă a pensiilor, care i-ar putea obliga pe francezi să iasă la pensie cu doi ani mai târziu decât acum.
10.000 de poliţişti şi jandarmi au fost puşi în alertă. A fost însă peste puterile lor să le ţină piept zecilor de mii de oameni care au ieşit în stradă în marile oraşe. În Rennes, forţele de ordine au creat un scut uman ca să oprească avansul greviştilor. S-a dovedit însă insuficient pentru a le ţine piept manifestanţilor.
Franţa are însă acum una dintre cele mai mici vârste de pensionare
Paris, Lyon, Marseille şi Nisa sunt doar câteva dintre cele 200 de puncte în care greviştii şi-au dat întâlnire. Primii au sosit de la ora cinci dimineaţa, înarmaţi cu steaguri, vuvuzele şi pancarte pe care puteau fi citite mesaje împotriva preşedintelui Macron şi a guvernului său.
- ''Joia Neagră'' paralizează Franţa. Guvernul doreşte creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani,...
- Francezii amenință că vor lăsa fără electricitate parlamentari și miliardari dacă va crește vârsta de...
- Cât costă să cumperi vechime în muncă în 2023. Se pot cumpăra cel mult 6 ani, chiar și de către românii din...
Profesori, studenţi, angajaţi din transporturi sau bănci s-au numărat printre cei care au blocat marile oraşe nemulţumiţi de proiectul pensionării la 64 de ani. Franţa are însă acum una dintre cele mai mici vârste de pensionare, 62 de ani. În Germania ea a fost majorată la 67 de ani, atât cât e şi în Norvegia sau Islanda, în timp ce în ţara noastră este 65 pentru bărbaţi şi 63 pentre femei.
Francezii sunt furioşi şi din cauza preţurilor prea mari
Nu doar de reforma sistemului de pensionare se plâng francezii. Sunt furioşi şi din cauza preţurilor prea mari. Spun că nu le mai ajung cu banii de la un salariu la altul. Cu atâţi manifestanţi pe străzi, Franţa a fost complet paralizată. trenuri şi unele garnituri de metrou nu au circulat, iar autobuzele au avut întârzieri de zeci de minute.
Ziua grevei a pus lacătul inclusiv pe Turnul Eiffel şi pe Muzeul Luvru din capitală. Mişcarea naţională nu a convins însă pe toată lumea. Grevele și protestele care sunt așteptate în toată țara şi zilele următoare vin ca un test suprem pentru președintele Macron, care vrea să se asigure că guvernul său nu se prăbuşeşte. Însă reforma lui nu pare să dea roade. Aproximativ 68% dintre francezi sunt împotriva măsurilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰