Video Libia organizează primul concurs de frumusețe pentru găini. Criteriile pentru cea mai specială înaripată
Premieră ieşită din comun în Libia. Cetăţenii au organizat primul concurs de frumusețe pentru găini. Competiția își propune să găsească cea mai deosebită înaripată din fiecare rasă.
Găinile sunt judecate după culoare, mărime și formă, precum şi pentru strălucirea penelor lor. Taher Belkassem, un vizitator venit la concursul de frumuseţe, se declară uluit de frumuseţea păsărilor: ''Este prima dată când particip la un astfel de eveniment și am văzut toate aceste rase de pui. Am auzit doar de speciile obişnuite înainte, aşa că este prima dată când văd toate aceste tipuri diferite. Să fiu sincer, am fost uluit, sunt extrem de frumoşi. Nu îmi vine să cred că am o vârstă şi este pentru prima data când văd aceste rase. Dacă nu ar fi fost această prezentare, nu aş fi aflat despre asta. Iniţiativa este foarte bună şi am mulțumit organizatorilor pentru eforturile depuse.''
Prețurile puilor de găină ''ornamentali'' variază între 50 și 800 de dolari. De asemenea, cei care ajung să câştige premii valorează chiar mai mult de atât. Mohannad Jaydeh este un crescător de pui şi a participat la evenimentul din acest an: ''Astăzi, am participat utilizând rasa de pui Brahma și am câștigat primul loc, slavă Domnului. Am obținut cel mai mare scor, 93,8. Acest pui este cunoscut pentru dimensiunea mare și pentru picioarele lui galbene. Este cunoscut și pentru încruntarea, dar și pentru strălucirea penelor'', conform Reuters.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰