Livrările de gaz din Rusia către China au atins un nivel record, asta în timp cele către Europa au scăzut dramatic
Gazprom a stabilit duminică un record al livrărilor de gaze către Rusia, asta în timp ce cantitatea trimisă clienților din Europa s-a apropiat de un nivel minim pentru ultimii ani. Analiștii subliniază că această creștere a cantității de gaze trimise către Asia nu reprezintă o consecință directă a relațiilor tot mai proaste cu occidentalii, ci doar o accentuare a unei tendințe anterioare, accentuată după invazia asupra Ucrainei, notează Bloomberg.
De când livrările de gaze de conducte din Rusia către China au început la sfârșitul anului 2019, transporturile au crescut constant. Estimările indică faptul că în cursul acestui an Gazprom ar putea trimite clienților săi chinezi cel puțin 15 miliarde de metri cubi. Asta după ce în 2021, a fost vorba despre doar 10,4 miliarde de metri cubi.
Războiul din Ucraina a accelerat apropierea dintre Rusia și China
În februarie, în timp ce președintele Vladimir Putin a vizitat Beijingul înainte de începutul războiului, Gazprom a semnat un acord secund pentru a livra încă 10 miliarde de metri cubi pe an, pe parcursul a 25 de ani, printr-o nouă conductă.
Câteva săptămâni mai târziu, compania a semnat, de asemenea, un contract pentru a proiecta gazoductul Soyuz Vostok, care va trece prin Mongolia către China, care ar putea transporta până la 50 miliarde de metri cubi pe an.
Între timp, Gazprom a redus livrările către Europa. Unii clienți nu au mai primit deloc gaze, asta după ce au refuzat să plătească în ruble. În plus, Germania, livrările prin Ucraina și prin Nord Stream 1 au fost reduse semnificativ, asta din cauza unor controverse cauzate de o turbină folosită în gazoducte.
Jurnaliștii de la Bloomberg subliniază faptul că nu există o legătură directă între cele două tendințe și asta deoarece conductele folosite pentru a livra gaze în Europa și China nu sunt legate. Cu toate acestea, există planuri pentru construirea unui interconector care să lege conductele care pornesc din Siberia pentru a permite redirecționarea gazelor către noii clienți din Asia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰