Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia reia livrările de gaze spre Europa prin Nord Stream 1. Conducta ar funcţiona la capacitate redusă

Rusia reia, joi, transporturile de gaze spre Europa prin conducta Nord Stream 1. Gazoductul traversează Ucraina, ţara vecină cu România care e invadată de ruşi de aproape cinci luni, iar potrivit Reuters fluxurile rămân reduse, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei. Europa primeşte, din nou, gaze prin Nord Stream 1, după o "pauză de mentenanţă" care a durat 10 zile.

de Redactia Observator

la 21.07.2022 , 21:20

Livrările de gaze ruseşti spre Europa au fost, reluate, joi, a anunţat operatorul conductei Nord Stream 1. "Funcţionează", a declarat un purtător de cuvânt al companiei Nord Stream pentru AFP, fără a preciza, totuşi, cantitatea de gaz livrată. Conform Reuters, fluxurile au fost, însă, reduse după cele 10 zile de "mentenanţă", privite de mulţi oficiali internaţionali drept un pretext invocat de Vladimir Putin pentru a ameninţa Occidentul. Miercuri, Germania a acuzat Rusia că foloseşte absenţa unei turbine ca "scuză" pentru a limita exportul de gaze prin gazoduct. 

Compania de energie de stat rusă Gazprom a redus cu livrările în ultimele săptămâni, invocând absenţa turbinei de comprimare a gazului la stația Portovaya, care era în curs de reparaţii în Canada. În ciuda suspiciunilor manifestate de liderii europeni, Vladimir Putin a dat miercuri un semnal clar semnal că Moscova intenționa să repornească o parte din livrările de gaze. Totul, condiţionat de livrarea turbinei, în lipsa căreia conducta poate funcționa doar la 20% din capacitate de săptămâna viitoare, când o altă piesă care se află acum în Rusia trebuie trimisă în afară pentru mentenanţă, a spus Putin. 

Planul Comisiei Europene de reducere a consumului de gaz. Spania se opune

Vezi și

Europa ar putea obliga România, alături de toate ţările Uniunii, să consume cu 15% mai puţin gaz ca să putem trece peste iarnă. Planul de urgenţă ar putea fi activat dacă ruşii opresc de tot robinetul. În acest scenariu, limitări ar putea fi impuse industriei, dar şi instituţiilor publice care vor trebui să limiteze temperatura în clădiri la 19 grade iarna şi 25 de grade vara. "Vom lansa un sistem de alertă în UE, vom ruga statele membre să reducă cu 15%. Este important ca fiecare stat membru să contribuie la economisirea energiei, să stocheze şi să fie gata să împartă gazul cu vecinii, în caz de nevoie", a declarat Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene. Deocamdată, mecanismul privind reducerea obligatorie a consumului de gaz nu este clar. Decizia finală va fi luată peste şase zile, după consultarea tuturor statelor membre. Cel mai probabil, limitări vor fi impuse companiilor, iar gazele economisite vor fi împărţite între ţările cel mai afectate.

Guvernul Spaniei "nu susţine" propunerea Comisiei Europene privind aplicarea unui plan de urgenţă în scopul reducerii consumului de gaz natural, a declarat miercuri seară vicepremierul spaniol Teresa Ribera, care este şi ministru al Tranziţiei Ecologice. "Considerăm că această propunere a fost formulată fără indicaţii prealabile, fără o dezbatere de orientare generală în Consiliul European, mai ales în contextul în care consecinţele economice şi impactul la nivel de redistribuire a resurselor sunt foarte importante. Nu se poate cere un sacrificiu pentru care nu a fost solicitată opinie prealabilă", a afirmat Teresa Ribera, citată de cotidianul El Mundo.

"Spania şi-a făcut temele în domeniul energetic, acţionând în mod constant şi plătind mult mai mult decât partenerii noştri europeni. Putem fi mândri de ceea ce am realizat şi pentru vocaţia de a contribui la reacţia europeană. Este necesară o dezbatere serioasă şi onestă. În schimb, acest plan impune soluţii care nu sunt adecvate şi eficiente. La nivelul Uniunii Europene, am observat o lipsă profundă de acţiuni. Spre deosebire de alte ţări, Spania nu a trăit din mijloace externe la nivel energetic şi, indiferent ce se va întâmpla, spaniolii nu vor suferi restricţii privind alimentarea cu gaze", a subliniat Teresa Ribera.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia reia livrările de gaze spre Europa prin Nord Stream 1. Conducta ar funcţiona la capacitate redusă