Românul rănit în atacul armat din Las Vegas nu a putut fi deconectat de la aparatele de respirat
Autorităţile din Statele Unite au prezentat bilanţul dramatic al atacului armat de la Las Vegas: 59 de morţi şi 527 de răniţi!
Autorităţile din Statele Unite au prezentat bilanţul dramatic al atacului armat de la Las Vegas: 59 de morţi şi 527 de răniţi! Printre cei împuşcaţi se numără şi un tânăr din Cluj-Napoca. Era unul dintre barmanii de la festival şi se afla în faţa scenei când asupra mulţimii s-a abătut o ploaie de gloanţe. Românul a fost operat, iar medicii au fost nevoiţi să-i taie două treimi din plămânul drept, ca să-i poată scoate glonţul.
"E încă tot la aparate. A deschis puţin ochii. Ne-a trimit o inimioară. A zâmbit puţin. Dar numai aşa, desenată cu degetul.", povesteşte bunica romnului. În acea ruletă a morţii, Luca a avut ghinionul să fie nimerit de unul dintre gloanţe. "A intrat prin stânga, prin spate, prin plămânul stâng şi a coborât în diagonală, până în plămânul drept şi a rămas în plămân, nu a ieşit din corp.", spune Traian, tatăl lui Luca.
Românul în vârstă de 23 de ani a plecat împreună cu părinţii lui, în Statele Unite, când era mic. În acea zi fatidică era la muncă: "Era chiar în faţa scenei, unde era lumina cea mai puternică. Probabil că pentru cel care a tras a fost uşor să vadă mai bine zona aia prima oară, când a tras."
O colegă era lângă el. Şi a rămas până când a venit salvarea, chiar dacă risca să fie şi ea împuşcată. Luca a fost unul dintre cele mai grave cazuri care au ajuns la spital. Medicii au fost nevoiţi să-i scoată mare parte din plămânul drept.
- Metoda "Loverboy" face noi victime. Tinere de 25 de ani, obligate să se prostitueze pentru sume de 150 euro chiar de...
- Momente dramatice pentru românul rănit în Las Vegas. Tânărul de 23 de ani a fost operat
- Declaraţii şocante la Spitalul din Râmnicu Sărat. Cum decide un medic soarta pacienţilor săi
"Cu toate acestea, m-a strâns de mână la câteva ore de la operaţie. Chiar sedat şi intubat, a încercat să rămână treaz şi să-mi spună Te iubesc!", a scris sora lui Luca pe facebook.
"Luca a trecut prin suişuri şi coborâşuri după operaţie, dar continuă să lupte. Încercarea de a-l deconecta de la aparatul care îl ajută să respire nu pare a fi promiţătoare, deci va rămâne conectat până mâine."- mama lui Luca.
Ca o coincidenţă şocantă, mama lucrează la acelaşui hotel din care a avut loc atacul în masă. Familia a primit mesajele de susţinere din întreaga lume şi povesteşte că tânărul lăcrimează când îi sunt citite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰