Lupte violente la graniţa sârbo-ungară
S-au dat lupte violente la graniţa sârbo-ungară, după ce mai mulţi refugiaţi au forţat intrarea pe teritoriul maghiar. Imigranţii au aruncat cu pietre şi sticle în poliţiştii şi militarii maghiari, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
S-au dat lupte violente la graniţa sârbo-ungară, după ce mai mulţi refugiaţi au forţat intrarea pe teritoriul maghiar. Imigranţii au aruncat cu pietre şi sticle în poliţiştii şi militarii maghiari, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Doi copii şi douăzeci de poliţişti maghiari au fost răniţi în urma confruntărilor violente care au avut loc între imigranţi şi forţele de ordine la punctul vamal Roszke-Horgos.
Violenţele de la graniţa dintre Serbia şi Ungaria au izbucnit, după ce un grup de imigranţi a reuşit să treacă de cordonul de securitate, forţând poarta de acces.
Alţi oameni au încercat să îi urmeze, dar au fost opriţi de forţele maghiare de ordine.
Nemulţumiţi, imigranţii au incendiat haine şi au runcat cu pietre, iar poliţiştii şi militarii maghiari au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene ca să-i ţină la distanţă.
Răniţi după ce au fost aruncaţi peste gardul de la frontieră de părinţii lor, cei doi copii, au fost îngrijiţi la câţiva paşi de locul în care luptele continuau.
În urma incidentelor de la graniţa sârbo-ungară, autorităţile de la Belgrad spun că au fost informate de intenţia Budapestei de a închide punctul vamal pe o perioadă de 30 de zile.
Cu bagaje sau fără, sute de refugiaţi au pornit pe jos spre Croaţia.
Odată ce au trecut graniţa, majoritatea refugiaţilor au fost preluaţi de autorităţi croarte şi au acceptat să fie înregistraţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰