Mama unui bebeluş găsit mort a fost pusă oficial sub acuzare pentru uciderea acestuia, în Anglia
O femeie de 37 de ani, din Anglia, a fost pusă oficial sub acuzare pentru uciderea bebeluşului ei, la un an de când a fost descoperit trupul neînsufleţit.
- Trupul neînsufleţit al bebeluşului a fost descoperit în urmă cu un an.
În martie anul trecut, un bărbat care îşi plimba câinele pe o stradă din Heath, Anglia, a descoperit trupul neînsufleţit al unui bebeluş. Trupul micuţului era înfăşurat într-un prosop şi a fost găsit la circa 200 de metri de un club din oraş.
Conform Metro Online, bărbatul a sesizat autorităţile, iar acestea au demarat o anchetă. Încă din start şi-au îndreptat atenţia către mama bebeluşului, identificată drept Silipa Keresi. Femeia a fost iniţial arestat, dar ulterior a fost eliberată pe cauţiune.
După aproximativ un an, perioadă în care au utilizat inclusiv echipaje canine pentru descoperirea de probe şi au intervievat localnicii din zonă bătând de la o uşă la alta, anchetatorii au pus-o oficial sub acuzare pe femeia de 37 de ani şi au arestat-o din nou.
Silipa Keresi este acuzată de comiterea infracţiunii de pruncucidere şi riscă inclusiv să fie condamnată la închisoare pe viaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰