Video Marea Britanie anunţă marea relaxare. Experţii estimează însă că numărul de cazuri ar putea ajunge la 100.000 pe zi peste vară
Marea Britanie anunţă mult aşteptata relaxarea a restricţiilor. Asta chiar dacă numărul de noi cazuri a explodat din cauza variantei Delta, mult mai contagioasă. În cel mult 2 săptămâni, englezii vor putea petrece în cluburi, nu vor mai fi nevoiţi să poarte mască sau să păstreze distanţa fizică. În curând am putea călători şi noi fără carantină în Regatul Unit, dacă suntem vaccinaţi.
După cele mai drastice restricţii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, 19 iulie poate fi marea zi a relaxării în Regatul Unit, promite premierul Boris Johnson, care spune însă că decizia finală va fi luată săptămâna viitoare.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii: "Dacă nu ne putem redeschide societatea în următoarele săptămâni, când suntem ajutaţi de sosirea verii şi de vacanţele şcolare, trebuie să ne întrebăm, când o să ne să putem reveni la normal?"
Englezii vor putea renunţa la mască şi la distanţare, nu vor mai fi nevoiţi să lucreze de acasă şi nici să ţină petreceri pe ascuns. Barurile şi Cluburile de noapte vor fi redeschise, fără restricţii în ce priveşte numărul de clienţi, iar spectacolele şi evenimentele sportive se vor putea desfăşura la capacitate completă.
Numărul de cazuri ar putea ajunge la 100.000 pe zi
- Eficacitatea vaccinului Pfizer în prevenirea infecțiilor cu Covid-19 scade pe măsură ce varianta Delta se...
- Poţi lua tulpina Delta dacă ai făcut vaccinul anti-Covid-19? Dar dacă ai trecut prin boală?
- Cazurile Covid, din nou în creștere, în Spania, din cauza variantei Delta. Cei mai afectați sunt tinerii
"Abia aştept, pot să vă asigur de asta. Cred că s-a amânat destul".
"Oamenii abia aşteaptă să iasă afară, să poată socializa un pic mai mult".
Este un risc asumat pentru guvernul de la Londra, în condiţiile în care varianta Delta a COVID a dus la o explozie de noi cazuri, aproximativ 25.000 pe zi în ultima săptămână, iar peste vară se estimează că numărul de cazuri ar putea ajunge la 100.000 pe zi. Numărul deceselor e totuşi mic.
Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii: "Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul".
Nu putem trăi într-o lume în care singurul lucru la care ne gândim este COVID-ul şi să ignorăm toate celelalte probleme de sănătate, problemele din economie sau provocările din educaţie.
Ar putea fi ridicate şi restricţiile pentru elevi. De la şcoală vor putea lipsi doar cei care sunt confirmaţi cu COVID, iar colegii lor vor fi testaţi zilnic. Anticipând anunţul Guvernului, elevii au găsit deja o metodă de a lipsi motivat. Pe Tik Tok au apărut multe filmuleţe în care se laudă cum falsifică testele COVID pentru a scăpa de ore, spre disperarea părinţilor şi a profesorilor.
Ceva restricţii tot vor mai rămâne. Până pe 16 august, chiar şi cei care au ambele doze de vaccin vor fi nevoiţi în continuare să se izoleze dacă intră în contact cu un bolnav. Este şi cazul ducesei de Cambridge, complet imunizată, care ieri a anunţat că se autoizolează pentru că a fost contact direct cu o persoană infectată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰