Antena Meniu Search
x

Marinarul român ucis într-un port din Libia era din Galaţi şi se afla la primul său voiaj

Marinarul român care a murit după ce o rachetă a explodat la bordul unei nave aflate în portul Derna din Libia era din Galaţi, avea 24 de ani şi se afla la primul său voiaj

Marinarul român care a murit după ce o rachetă a explodat la bordul unei nave aflate în portul Derna din Libia era din Galaţi, avea 24 de ani şi se afla la primul său voiaj

Potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Liber al Navigatorilor, nava care a fost atacată în portul libian Derna aparţine companiei Aegean Marine Petroleum din Grecia, iar la bordul acesteia se aflau 21 de marinari filipinezi, trei greci şi doi români. În urma atacului, doi marinari, un grec şi un român, şi-au pierdut viaţa.

Conform sursei citate, românul avea 24 de ani şi era la primul său voiaj, îndeplinind ”funcţia de OS (marinar) din martie 2014 de când a fost ambarcat la bord”.

Pe de altă parte, vecinii familiei marinarului mort, Eduard Curduman, spun că tânărul terminase de curând studiile la Universitatea Maritimă din Constanţa, ca şi tatăl său, şi era foarte fericit că putea să plece în voiaj alături de acesta.

”Sunt foarte şocat de cele întâmplate, doar atât pot să mai spun. Credeţi-mă că nu pot să vorbesc. Simt numai durere”, a declarat unul dintre vecini.

Potrivit Ministerului de Externe, o rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat a explodat la bordul unei nave aflată în portul libian Derna, incidentul soldându-se cu decesul a doi membri ai echipajului, un cetăţean român şi un cetăţean grec, precum şi cu rănirea altor doi marinari, cetăţeni filipinezi, care ulterior au fost transportaţi la ţărm pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc duminică la bordul unei nave sub pavilion liberian şi cu armator grec, ancorată în portul Derna. După incident, nava şi-a continuat cursul către Tobruk, cu destinaţia portul Pireu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Marinarul român ucis într-un port din Libia era din Galaţi şi se afla la primul său voiaj