Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mărturii şocante: “Am reuşit să cumpăr doar două tuburi de pastă de dinţi, aşa că o să mănânc pastă de dinţi diseară”

Trei alimente de bază pe care majoritatea oamenilor din lume le au în bucătăriile lor pot fi cumpărate de venezuelezi doar dacă sunt norocoşi, au conexiuni şi foarte mulţi bani, potrivit informaţiilor prezentate într-un reportaj CNN.

de Redactia Observator

la 19.08.2016 , 12:50

Trei alimente de bază pe care majoritatea oamenilor din lume le au în bucătăriile lor pot fi cumpărate de venezuelezi doar dacă sunt norocoşi, au conexiuni şi foarte mulţi bani, potrivit informaţiilor prezentate într-un reportaj CNN.

Laptele proaspăt se găseşte rareori pe rafturile supermarketurilor din Venezuela. La fel şi laptele praf, care poate ajunge să fie vândut pe piaţa neagră cu mai mult de 100 de ori decât preţul oficial, potrivit CNN. Astfel, laptele poate ajunge să coste şi 7.000 de bolivari, echivalentul a mai mult de 700 de dolari. Totuşi, posesorii de dolari americani pot să obţină laptele pe piaţa neagră la preţuri mai bune: probabil 1.000 de bolivari la dolari.

Făina, un ingredient cheie pentru arepas, pâinea tradiţională venezueleană, ajunge să coste într-un supermarket guvernamental 190 de bolivari/kg, iar pe piaţa neagră poate ajunge să fie de 15 ori mai scumpă. Proviziile sunt atât de limitate, încât corespondenţii CNN au găsit 1 kg de paste uscate vândute la un preţ de 200 de ori mai ridicat decât cel oficial în Caracas.

Articolul continuă după reclamă

Foarte mulţi oameni au ca singură opţiune supermarketul public pentru raţia de alimente. Există reguli stricte în ce priveşte acordarea acesteia - ei aşteaptă pentru acea zi a săptămânii în care li s-a precizat că pot face cumpărături în baza buletinului de identitate. Încearcă apoi să afle ce magazin ar putea avea alimentele de care au nevoie, apoi stau la coadă ore întregi şi nu e niciodată sigur că pot obţine ceva.

“Am aşteptat la coadă de la 3 a.m şi am reuşit să cumpăr doar două tuburi de pastă de dinţi, aşa că mă gândesc că o să mănânc pastă de dinţi diseară”, spune Monica Savaleta, o dansatoare în vârstă de 19 ani, în reportajul CNN.

Pentru ea, să cumpere de pe piaţa neagră nu reprezintă o opţiune. “Câştig între 12.000 şi 15.000 de bolivari lunar. Dacă voi cumpăra de pe piaţa neagră, întregul meu salariu se va duce pe trei kilograme de orez.”

Wilfredo Cardona, un tânăr de 25 de ani, câştigă circa 40.000 de bolivari/lună ca muncitor în domeniul construcţiilor, dar deseori nici această sumă nu îl ajută prea mult. ”Am venit să cumpăr făină, orez şi zahăr şi nu am găsit nimic. Tot ce am găsit a fost săpun şi nu pot să mănânc săpun”, a declarat el pentru CNN.

sursa: businessmagazin

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Mărturii şocante: “Am reuşit să cumpăr doar două tuburi de pastă de dinţi, aşa că o să mănânc pastă de dinţi diseară”