Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Masacrul din Hamburg. Cum a ajuns un bancher să transforme biserica într-o baie de sânge. Poliţiştii erau cu ochii pe el de 2 luni

Un bancher şochează Europa. A împuşcat mortal cel puţin 7 oameni şi a rănit alţi 8 într-o biserică Martorii lui Iehova din Hamburg. Atacatorul, care făcuse parte din acelaşi cult, păstra, se pare resentimente după ce s-a retras din comunitate. Poliţiştii se tem că nu vor afla de ce a făcut acest gest. Tânărul s-a sinucis în aceeaşi clădire. Imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 10.03.2023 , 21:48

Imaginile filmate de un martor arată că atacatorul a tras printr-una dintre ferestrele bisericii. A sărit apoi în clădire şi a continuat să semene moarte. 25 de împuşcături. "Au venit o mulţime de poliţişti. Dau năvală înăuntru acum", spunea un martor.

Masacru într-o biserică "Martorii lui Iehova"

Când au intrat în biserică, poliţiştii au fost şocaţi de proporţiile masacrului. Răniţii strigau după ajutor, întinşi lângă trupuri neînsufleţite. Printre victime este şi un bebeluş ucis de un glonţ în burta mamei. "Suntem speriaţi, şocaţi, pentru că au murit atâţia oameni la 50 de metri de casa noastră. Este de neimaginat!", spun locuitori din oraşul german.

Vezi și

"În aceste momente dificile, gândurile mele se îndreaptă spre victime şi familiile lor. Ne temem că mulţi răniţi nu vor supravieţui", a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. 

Pe acelaşi subiect

Autorul atacului era bancher

Trăgătorul, un tânăr de 35 de ani, crescuse într-o familie foarte religioasă. Era bancher şi oferea servicii de consultanţă financiară. Cerea şi jumătate de milion de euro de la clienţi, după cum spune site-ul său. "Este un fost membru al bisericii Martorii lui Iehova, care a părăsit cultul religios, nu în termeni prea buni, în urmă cu un an şi jumătate", spune Thomas Radszuweit, Departamentul de Investigaţii Criminale. 

Atacatorul din biserică intrase acum două luni în vizorul poliţiştilor. Oamenii legii au primit o scrisoare anonimă în care erau avertizaţi că bancherul cumpărase muniţie şi era într-o stare psihică precară. Poliţiştii i-au făcut atunci o vizită şi au decis că nu reprezintă un pericol public.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Masacrul din Hamburg. Cum a ajuns un bancher să transforme biserica într-o baie de sânge. Poliţiştii erau cu ochii pe el de 2 luni