Observator » Ştiri externe » Măsurile luate de NATO după ce dronele şi rachetele Rusiei au ajuns în România şi Polonia

Video Măsurile luate de NATO după ce dronele şi rachetele Rusiei au ajuns în România şi Polonia

Simona Moloiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.07.2026, 20:04 | Modificat la 30.07.2026, 20:12

Alertă maximă în Polonia, unde o rachetă rusească s-a prăbuşit în apropierea unui sat. Proiectilul a lăsat un crater de 10 metri, iar explozia a spart geamurile caselor. NATO anunţă sporirea măsurilor de securitate pe flancul estic. În România vor ajunge 200 de militari spanioli cu avioane de luptă şi elicoptere capabile să doboare drone.

Este sunetul terorii care i-a trezit pe locuitorii din estul Poloniei la 4 dimineaţa. Alarmele antiaeriene au răsunat în mai multe localităţi, după ce racheta de croazieră a pătruns în spaţiul aerian al ţării. Avioanele de vânătoare F-16 au fost ridicate de urgenţă de la sol, iar sistemele de apărare Patriot au fost puse în alertă maximă.

"Am auzit doar avioanele, geamurile trosneau. Era pe la ora patru. Tocmai ieșisem afară și asta a fost tot ce am auzit", a povestit un martor.

Piloţii polonezi au primit ordin de interceptare, însă racheta s-a prăbuşit pe un câmp din voievodatul Lublin, la doar doi kilometri de zona locuită. Explozia a spulberat geamurile locuinţelor si s-a auzit până la 8 kilometri distanţă. În urmă a rămas un crater uriaș: zece metri diametru şi cinci metri adâncime.

Articolul continuă după reclamă

"S-a auzit ca și cum un avion ar fi zburat chiar deasupra blocurilor", a spus alt martor.

Perimetrul a fost imediat izolat de forţele de ordine, care au recuperat resturile.

"Potrivit experților militari, marea majoritate a probelor, inclusiv fragmentele găsite, indică faptul că este vorba de o rachetă rusă de tip Kh-101. Aceasta este o rachetă de croazieră. Desigur, este capabilă să transporte explozibil", a declarat Donald Tusk, premierul Poloniei.

Pe acelaşi subiect

Incidentul are loc la doar o zi după vizita preşedintelui Volodimir Zelenski în voievodatul Lublin. În timpul nopţii, ruşii au lansat zeci de rachete şi sute de drone asupra oraşului Liov, aflat la graniţa cu Polonia. Una dintre rachete a lovit direct un bloc de apartamente şi a rănit zeci de oameni, părinţi şi copii.

Incidentul din Polonia are loc la nicio săptămână după ce România a doborât trei drone care au intrat în spaiul aerian naţional.

Incursiunile tot mai dese ale Rusiei detemină NATO să ia măsuri suplimentare pentru a apăra statele membre. Astfel, Spania trimite în România, la baza Mihail Kogălniceanu,  șapte avioane de vânătoare F-18,  200 de militari, și trei elicoptere capabile să doboare drone.