Observator » Ştiri externe » Michel Barnier şi-a prezentat demisia. Macron îi cere să rămână în funcţie până la numirea unui nou premier

Michel Barnier şi-a prezentat demisia. Macron îi cere să rămână în funcţie până la numirea unui nou premier

Michel Barnier şi-a prezentat demisia. Macron îi cere să rămână în funcţie până la numirea unui nou premier - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.12.2024, 16:41 | Modificat la 05.12.2024, 16:44

Premierul Michel Barnier şi-a prezentat joi demisia preşedintelui Emmanuel Macron, care i-a cerut să administreze afacerile curente până la numirea unui nou guvern, relatează presa franceză.

"Prim-ministrul a prezentat astăzi demisia guvernului său preşedintelui Republicii, care a luat act de aceasta", a precizat Palatul Élysée într-un comunicat de presă. "Michel Barnier, împreună cu membrii guvernului, se va ocupa de afacerile curente până la numirea unui nou guvern", a precizat Preşedinţia franceză.

Demisia intervine în urma unei moţiuni de cenzură la adresa guvernului votate miercuri de Adunarea Naţională după ce premierul în exerciţiu a decis să angajeze răspunderea guvernamentală pentru bugetul asigurărilor sociale.