Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul francez a picat prin moţiune de cenzură. Premieră în Franţa în ultimii 62 de ani

După şase luni de la dizolvarea sa surprinzătoare, urmată de alegeri legislative anticipate, Adunarea Naţională a Franţei a demis prin moţiune de cenzură guvernul minoritar al prim-ministrului Michel Barnier.

de Redactia Observator

la 04.12.2024 , 21:41

Guvernul francez ar putea fi demis printr-o moțiune de cenzură, o premieră după 1962. Ce a dus la o astfel de decizie și care sunt consecințele Guvernul francez ar putea fi demis printr-o moțiune de cenzură, o premieră după 1962. Ce a dus la o astfel de decizie și care sunt consecințele - Profimedia

UPDATE 21:37 Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, relatează Le Figaro. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962.

UPDATE 21:14 S-au terminat dezbaterile şi a început votul.

Deputaţii vor examina începând de la ora locală 16:00 (15:00 GMT) două moţiuni de cenzură depuse de alianţa de stânga şi, respectiv, de extrema dreaptă. Căderea guvernului printr-o moţiune de cenzură ar fi o premieră pentru Franţa după 1962.

Articolul continuă după reclamă

Suspansul este limitat, în condiţiile în care cele două blocuri au împreună majoritatea voturilor necesare, astfel încât soarta premierului Michel Barnier - un veteran al dreptei franceze, fost negociator al UE pentru Brexit - pare pecetluită la numai trei luni de la instalarea în funcţie.

Pe acelaşi subiect

Guvernul francez ar putea fi demis printr-o moțiune de cenzură

Cele două moţiuni au fost depuse după ce premierul a declanşat marţi articolul 49.3 din Constituţie pentru adoptarea bugetului asigurărilor sociale fără vot, prin asumarea răspunderii guvernului. Decizia a fost luată după mai multe zile de negocieri bugetare dure, în cursul cărora Michel Barnier a cedat unora din cererile partidului Rassemblement National (RN, extrema dreapta), aflat în poziţia de arbitru al jocului.

Liderul RN, Jordan Bardella, şi-a reafirmat miercuri la postul public de radio France Inter opoziţia faţă de "un buget periculos pentru creşterea economică şi puterea de cumpărare". El a denunţat de asemenea "strategia fricii" prin care guvernul agită de mai multe zile ameninţarea de criză bugetară în caz de demitere.

Aflat la Riad, preşedintele Emmanuel Macron, a cărui decizie în iunie de a dizolva Adunarea Naţională a aruncat ţara în criză, a declarat că nu poate "crede în votarea unei moţiuni de cenzură", şi a cerut "să nu li se provoace teamă oamenilor" prin evocarea unui risc de criză financiară.

În schimb, premierul a repetat că adoptarea moţiunii de cenzură ar face "totul mai dificil şi mai grav", dat fiind că semnalele indică deja, potrivit lui, stare de alertă în plan bugetar, financiar, economic şi social.

Aşteptat să ajungă la 6,1% din PIB în 2024, mult peste prognoza de 4,4% din toamna lui 2023, deficitul public ar rata ţinta de 5% în lipsa unui buget, iar incertitudinea politică ar apăsa asupra costului datoriei.

Premieră după 62 de ani

Probabila adoptare a moţiunii de cenzură ar urma după luni de criză, declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale după deruta taberei prezidenţiale la alegerile pentru Parlamentul European în faţa RN. Legislativele anticipate au avut ca rezultat formarea unei Adunării fracturate în trei blocuri (alianţa de stânga, macroniştii şi dreapta, extrema dreaptă), fără ca vreunul să dispună de majoritate absolută.

În cazul demiterii guvernului, desemnarea unui nou prim-ministru îi va reveni preşedintelui Macron, care a avut nevoie de aproape 50 de zile pentru a-l numi pe Michel Barnier pe 5 septembrie. Dacă nu va fi găsită o soluţie rapidă, deputaţii vor trebui să voteze o "lege specială", ce permite asigurarea continuării funcţionării statului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri externe » Guvernul francez a picat prin moţiune de cenzură. Premieră în Franţa în ultimii 62 de ani