Ministrul de Externe din Tuvalu a susținut o conferință în cadrul COP26, stând în mare până la genunchi
Ministrul de Externe din Tuvalu a susținut o conferință de presă, în cadrul summitului pentru climă COP26, stând în mare până la genunchi, scrie CNN. Simon Kofe a vrut să demonstreze că țara sa se află în prima linie a efectelor încălzirii globale.
Moment viral la summitulu COP26. Ministrul de Externe din Tuvalu, Simon Kofe, a susținut o conferință de presă, îmbrăcat la costum, stând în mare până la genunchi pentru a demonstra că țara sa, situată în partea central-vestică a Oceanului Pacific, este în prima linie a efectelor încălzirii globale, scrie CNN.
"Declarația mea pune accentul pe situația reală cu care se confruntă țara mea, Tuvalu, din cauza efectelor schimbărilor climatice și a creșterii nivelului mării", a declarat Kofe.
Conferința a fost filmată de postul public de televiziune TVBC pe principala insuliță a capitalei Funafuti și va fi transmisă, marți, în cadrul COP26.
Cel puţin 19 ţări au anunţat că pun capăt - până la sfârşitul lui 2022 - investiţiilor în străinătate a ”proiectelor privind combustibili fosili neînsoţite de sisteme de capturare a carbonului”, o decizie care ar putea fi una dintre cele mai importante decizii luate la Conferinţa ONU împotriva modificărilor climatice (COP26) de la Glasgow, relatează AFP. De asemenea, statele membre G20 s-au pus recent de acord să înceteze să mai susţină proiecte ale unor centrale cu cărbune în străinătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰