Mister în SUA: Ce sunt de fapt dronele văzute pe cer în 8 state. A fost solicitată intervenția armatei
Obiecte zburătoare misterioase au fost observate în ultimele săptămâni în 8 state americane deasupra unor cartiere rezidenţiale, zone restricționate și obiective de infrastructură critică, relatează CNN. În timp ce oficialii au îndemnat la calm și au transmis că nu există dovezi care să sugereze că dronele reprezintă o amenințare pentru securitate, autorităţile s-au confruntat cu o presiune intensă pentru a oferi mai multe informații.
"Vreau să asigur poporul american că verificăm situaţia", a declarat secretarul Departamentului pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, duminică la ABC. Cel puțin un aeroport - Aeroportul Internațional Stewart din New York - a fost obligat să-și închidă temporar pistele pentru aproximativ o oră, vineri seară.
În același timp, tot din cauza dronelor a fost restricționat spațiul aerian de deasupra bazei aeriene Wright-Patterson din Ohio, a declarat purtătorul de cuvânt al bazei, Bob Purtiman, la WHIO. Baza Wright-Patterson derulează operațiuni de monitorizare a amenințărilor cibernetice. Aici se află staţionat şi un Grup de Informații, Supraveghere și Recunoaștere, care coordonează mai multe echipe de informații din întreaga țară.
"Lucrurile mers prea departe", a declarat sâmbătă guvernatorul New York-ului Kathy Hochul, adăugând că luna trecută "a îndrumat Centrul de Informații al Statului New York să investigheze în mod activ dronele observate și să se coordoneze cu forțele federale pentru a rezolva această problemă".
Liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a declarat că cere Departamentul de Securitate Internă al SUA să implementeze sisteme speciale pentru a detecta dronele. "Dacă există tehnologia pentru ca o dronă să ajungă pe cer, cu siguranță există o tehnologie care o poate urmări cu precizie și poate determina ce naiba se întâmplă", a spus Schumer duminică.
- Drone misterioase, reperate pe cer în timpul nopţii în New Jersey. Localnicii sunt din ce în ce mai...
- Misterul dronelor care survolează bazele militare din SUA se adânceşte. Trump spune că aparatele trebuie doborâte
- Ucrainenii pretind că au ucis şi rănit 30 de soldaţi nord-coreeni în Kursk. Imaginile publicate nu sunt însă...
- "E ca şi cum o bombă atomică a căzut pe Mayotte". Ciclonul Chido a devastat un teritoriu francez din Oceanul...
- Prizonierul sirian "eliberat" de Clarissa Ward nu ar fi de fapt prizonier. CNN verifică dacă a mințit în...
FBI și Departamentul de Securitate Internă au spus joi într-o declarație comună că "nu există nicio dovadă în acest moment că dronele a căror prezenţă a fost semnalată reprezintă o amenințare la securitatea națională sau la siguranța publică sau au vreo legătură străină".
În ciuda asigurărilor din partea oficialilor federali, politicienii locali continuă să facă presiuni pentru a primi mai multe informații și resurse pentru a investiga cazurile. În comitatul Morris din New Jersey, oficialii au cerut "guvernului federal să folosească toate resursele federale de care dispune, inclusiv armata, pentru a pune capăt zborului neautorizat de drone deasupra comitatului și a altor părți din New Jersey".
Comisia de Informații din Camera Reprezentanţilor ar urma să primească marți după-amiază un raport secret despre dronele misterioase din New Jersey, a declarat pentru CNN o sursă aflată la curent cu problema.
Săptămâna trecută, un cetățean chinez care locuieşte legal în SUA a fost pus sub acuzare după ce ar fi făcut filmări neautorizate cu drone la Baza Forțelor Spațiale Vandenburg din California, în timp ce SpaceX a lansat pe orbită o rachetă cu sateliţi pentru o agenţie guvernamentală de informaţii.
Yinpiao Zhou a fost arestat pe 9 decembrie pe Aeroportul Internațional San Francisco, de unde urma să zboare către China, au declarat procurorii din California. El a fost acuzat că nu a înregistrat drona folosită și de încălcare a spațiului aerian de apărare națională.
Unde au fost semnalate drone în SUA
Dronele, termen larg folosit pentru a desemna vehicule aeriene fără pilot, sunt deținute pe scară largă în Statele Unite. Aproximativ 792.000 de drone sunt înregistrate la FAA (Administrația Federală a Aviației), jumătate dintre ele fiind folosite în scop comercial și jumătate în scop recreativ. Ele sunt utilizate în diverse industrii, inclusiv fotografie, agricultură și aplicarea legii.
Nu este clar la ce erau folosite de fapt dronele a căror prezenţă a creat recent isterie și câte dintre ele sunt cazuri de "identitate greșită", așa cum au sugerat Mayorkas și consilierul pentru comunicații pentru securitate națională a Casei Albe, John Kirby.
Au fost semnalate drone pe cer în cel puțin șase state, New Jersey, New York, Connecticut, Pennsylvania, Virginia și Ohio. Alte două state, Massachusetts și California, au efectuat arestări în legătură cu operarea dronelor în apropierea zonelor cu acces restricţionat.
Dronele au început să fie văzuate pe cer începând cu 18 noiembrie în apropiere de Morris County, New Jersey, potrivit Administrației Federale a Aviației. De atunci, au existat cazuri în fiecare seară, a declarat vineri deputatul republican din New Jersey, Paul Kanitra, la CNN. Localnicii tulburați au relatat adesea că au văzut drone planând deasupra lor, uneori în roiuri.
Îngrijorările au crescut după ce dronele au fost observate în apropierea Arsenalului Picatinny, o unitate de cercetare militară, și deasupra terenului de golf al președintelui Donald Trump, din Bedminster, potrivit oficialilor militari şi a politicienilor locali. Prezenţa dronelor a determinat FAA să emită restricții temporare de zbor deasupra proprietăților.
"Câteva cazuri de drone neidentificate care au pătruns în spațiul aerian" au fost, de asemenea, raportate deasupra bază marinei americane Naval Weapons Station Earle aflată la sud de Middletown, deși nu au fost identificate amenințări directe.
Senatorul democrat Andy Kim din New Jersey a postat online filmări care arată ceea ce pare a fi un grup de drone zburând joi seară peste zona de agrement Round Valley. Sâmbătă, el a recunoscut că majoritatea a ceea ce credea inițial că sunt drone erau "aproape sigur avioane".
Reprezentanții agențiilor federale care investighează cazurile au informat oficialii locali în spatele ușilor închise, declarând că aparatele suspecte par uneori să zboare într-un model coordonat și pot rămâne în zbor până la șase ore, potrivit primarului din Montvale, New Jersey, Mike Ghassali.
Poliția statului New York a declarat vineri după-amiază într-o postare pe X că a primit "numeroase rapoarte că au fost observate drone în ultimele 24 de ore" și că investighează informaţiile. "Nu avem nicio dovadă în acest moment că observările raportate reprezintă o amenințare pentru siguranța publică".
Președintele districtului Staten Island, Vito Fossella, a declarat că dronele au fost văzute adesea zburând noaptea deasupra unor obiective de infrastructură critică cum ar fi Port Liberty New York, Podul Goethals, Podul Verrazzano-Narrows și Fort Wadsworth, una dintre cele mai vechi instalații militare din New York.
Hochul a anunțat duminică că autoritățile federale implementează un nou "sistem de ultimă generație de detectare a dronelor" în stat. Ea a continuat să ceară adoptarea Legii denumite "Counter-UAS Authority Security, Safety, and Reauthorization Act", despre care a spus că va "oferi New Yorkului și colegilor noștri autoritatea și resursele necesare pentru a răspunde circumstanțelor cu care ne confruntăm astăzi".
Poliția de stat din Connecticut a anunțat vineri că a instalat un sistem de detectare a dronelor pentru a ajuta la investigarea observărilor neautorizate de drone raportate în Fairfield. "Este foarte tulburător pentru siguranța și securitatea publică, atât aici, în Fairfield, cât și în altă parte", a declarat vineri senatorul republican Tony Hwang.
Guvernatorul Pennsylvaniei, Josh Shapiro, a spus că administrația sa este "conștientă" de cazurile raportate de drone și că le ia în serios. Guvernatorul democrat a declarat vineri seara că a ordonat poliției din Pennsylvania să investigheze în continuare cazurile, iar poliția va zbura cu elicoptere pentru a încerca "să determine de unde provin aceste drone și care este scopul lor".
În Massachusetts, guvernatorul democrat Maura Healey a transmis sâmbăta pe X despre "numărul tot mai mare de semnalări de drone" în stat. Ea a spus că poliția lucrează alături de "partenerii locali și federali" și a îndemnat operatorii de drone să respecte legea. Doi bărbați au fost arestați sâmbătă seara după ce o dronă s-a apropiat "periculos" de Aeroportul Internațional Logan din Boston, a declarat poliția într-un comunicat.
Și în Virginia, guvernatorul republican Glenn Youngkin a declarate sâmbătă că poliția de stat și Departamentul Situaţiilor de Urgență se coordonează îndeaproape cu "numeroşi parteneri federali" pentru a răspunde la situaţii în care prezenţa dronelor a fost semnalată. El a subliniat că în Virginia se află "un număr mare de obiective securitate națională și infrastructură critică".
"Nu există nicio îndoială că oamenii văd drone", a spus Mayorkas duminică la ABC. "Și vreau să asigur poporul american că noi, în guvernul federal, am desfășurat resurse suplimentare, personal și tehnologie pentru a ajuta poliția de stat din New Jersey în abordarea semnalărilor de drone".
Ce sunt de fapt dronele observate în SUA
FBI și Departamentul de Securitate Internă au transmis că ei cred că majoritatea dronelor observate sunt cazuri de "identitate greșită", adică oamenii încurcă aeronave mici, care zboară legal cu echipaj, cu drone. Unele sunt chiar drone comerciale. Iar fenomenul este amplificat şi de imitatori care lansează drone pentru că văd subiectul acoperit la TV. În plus, este destul de comun ca planetele, aeronavele cu echipaj și chiar sateliții de pe orbita joasă a Pământului să fie identificați greșit noaptea drept drone, a declarat la CNN fostul agent special FBI, Tom Adams.
La un briefing de presă de sâmbătă, un oficial FBI a reiterat că dronele observate erau în mare parte avioane cu echipaj, confundate cu drone. Oficialul FBI a spus că din 5.000 de cazuri semnalate, mai puțin de 100 aveau indicii "considerate demne de continuare a activității de investigare".
Un oficial din Departamentul Apărării, însă, s-a declarant mai sceptic în legătură cu natura cazurilor semnalate. "Nu știm dacă este rău intenționat... Dar vă voi spune că este iresponsabil. Aici, în partea militară, suntem la fel de frustrați în legătură cu natura iresponsabilă a acestei activități", a spus oficialul.
De ce doborârea dronelor nu ar fi răspunsul corect
Spre deosebire de apelurile la calm ale oficialilor federali, Trump a îndemnat administrația Biden fie să publice toate informațiile pe care le are despre dronele misterioase, fie să doboare dronele. "Observații de drone misterioase în toată țara. Se poate întâmpla asta fără știrea guvernului nostru? Eu nu cred acest lucru! Anunțați publicul acum ce sunt. Altfel, doborâți-le!!!" a postat Trump pe Truth Social.
Senatorul american Richard Blumenthal, care face parte din Comisia pentru securitate internă și afaceri guvernamentale din Senat, a spus joi că dronele "ar trebui doborâte, dacă este necesar, pentru că zboară deasupra unor zone sensibile". Blumenthal a clarificat luni, într-un interviu la CNN, că el crede că majoritatea dronelor ar putea fi forțate la sol prin "bruiaj electronic" în loc să fie distruse în aer.
Doborârea aeronavelor neidentificate vine însă cu propriile probleme. "Nu este ca și cum oricine ar putea doborî o dronă de pe cer. Acest lucru în sine ar fi periculos", a spus Mayorkas la CNN. Este mai mult decât riscant pentru oamenii de la sol și ridică o serie de probleme legale, a explicat o sursă pentru CNN.
Sursa a menționat că guvernul are diverse strategii care pot fi implementate dacă o dronă reprezintă o amenințare iminentă, dar până acum, zborurile misterioase nu au fost considerate amenințătoare. "Doborârea de pe cer este ultima soluție", a spus sursa citată.
O mare parte a problemei monitorizării dronelor provine din faptul că reglementarea este aproape în întregime sub jurisdicție federală, potrivit directorului executiv al unei companii care urmărește zborurile neautorizate cu drone.
"Legile care reglementează aeronavele nu sunt construite pentru a da putere poliției să se ocupe de drone. Dacă poliția vede o dronă despre care crede că ar putea fi periculoasă nu poate face nimic în privința asta", a declarat CEO-ul Axon, Rick Smith la CNN.
Reglementările FAA permit operatorilor de drone de agrement să zboare până la o altitudine de 1300 de metri în spațiul aerian care nu este controlat de FAA. FAA acordă derogări de la caz la caz celor care doresc să opereze drone în spațiu aerian mai aglomerat sau la altitudini mai mari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰