Misterul fotografiei găsite în ocean, după prăbușirea avionului Lion Air, a fost deslușit
Sunt puține șanse ca autoritățile din Indonezia să mai găsească vreun supraviețuitor, după ce un avion al companiei Lion Air, cu 189 de pasageri, s-a prăbușit luni, pe 29 octombrie, la scurt timp după decolarea din Jakarta. În acest timp, familiile își plâng morții.
Sunt puține șanse ca autoritățile din Indonezia să mai găsească vreun supraviețuitor, după ce un avion al companiei Lion Air, cu 189 de pasageri, s-a prăbușit luni, pe 29 octombrie, la scurt timp după decolarea din Jakarta. În acest timp, familiile își plâng morții.
Potrivit unui comunicat Lion Air, la bordul aeronavei se aflau 178 de pasageri adulți, un copil și doi bebeluși. Echipajul era format din opt oameni, dintre care doi piloți.
Căutările continuă chiar în aceste momente, în speranța identificării locației în care avionul s-a prăbușit, deși șansele de a mai găsi supraviețuitori sunt aprope nule.
Cuplul misterios
Printre fotografiile găsite în ocean se afla și una distinctivă, ce înfățișa un cuplu mergând pe un pod. Pe rețelele de socializare din Indonezia a pornit imediat o căutare frenetică, pentru a-i identifica pe cei doi iubiți.
Nu după mult timp s-a descoperit că poza fusese postată pe contul de Instagram al unei femei pe nume Ine Yunita Savitri. Însă nu ea se afla la bordul avionului, ci soțul.
"De fiecare dată când văd poza mă întristez. Nu pot să-mi imaginez cum se simte familia lui", a spus un apropiat de-al bărbatului.
Pe 29 octombrie un avion Boeing 737 aparţinând unei companii low-cost, care efectua un zbor intern scurt, în Indonezia, a dispărut de pe radar în timp ce se afla deasupra mării. Autorităţile indoneziene au reuşit să recupereze deja mai multe bucăţi din epava avionului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰