Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moartea lui Sabine Boghici, fiica unui colecţionar de artă român, i-a şocat pe poliţiştii brazilieni. Ce a făcut actriţa înainte să cadă de la etajul 5 al unui hotel

Sfârşit dramatic pentru o actriţă cu origini româneşti. Sabine Boghici, fiica unui colecţionar de artă român, a căzut de la etajul cinci al unui hotel din Rio de Janeiro. Femeia de 49 de ani era acuzată că a furat de la propria mamă bijuterii şi tablori în valoare de 150 milioane de dolari.

de Redactia Observator

la 21.09.2023 , 22:10

Moartea Sabinei Boghici este un mister pe care anchetatorii brazilieri vor să-l desluşească. Presa internaţională scrie că femeia de 49 de ani ar fi căzut de la geamul hotelului din Rio de Janeiro. A lăsat un bilet de adio înainte. Poliţiştii iau în calcul orice variantă, inclusiv cea a sinuciderii. 

Moartea bizară a Sabinei Boghici

Actriţa cu origini româneşti, fiica lui Jean Boghici, un colecţionar de artă român, a fost arestată anul trecut pentru că şi-ar fi jefuit mama. În martie, anul acesta a ieşit pe cauţiune. De atunci a tot încercat să-şi reabiliteze numele. 

Vezi și

Anchetatorii spun că femeia a furat 16 tablouri pe care tatăl său le-a lăsat moştenire soţiei. Operele de artă semnate de artişti renumiţi precum Tarsila do Amaral și Emiliano Di Cavalcanti sunt estimate la zeci de milioane de lire sterline fiecare. 

Pe acelaşi subiect

Cum şi-a jefuit propria mamă

Planul Sabinei Boghici a fost pus la cale la începutul anului 2020, spun poliţiştii brazilieni, şi pare un scenariu de film. Actriţa a angajat oameni care să pretindă că au puteri paranormale. Sub pretextul unei morţi iminente a fiicei, au prins-o în capcană, iar pentru plata serviciilor, mama actriţei a dat bani şi bijuterii. 

Ulterior, bătrâna de 87 de ani a fost ținută în casă, legată şi înfometată luni în şir chiar de propria fiică, spun anchetatorii. În total, şase oameni au fost arestaţi în acest caz, printre care şi soţia actriţei. Astăzi, cele două trebuiau să se prezinte la un nou termen de judecată. În ciuda traumelor suferite, mama actriţei şi-a condus fiica pe ultimul drum. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Moartea lui Sabine Boghici, fiica unui colecţionar de artă român, i-a şocat pe poliţiştii brazilieni. Ce a făcut actriţa înainte să cadă de la etajul 5 al unui hotel