Video Moment istoric: Republica Moldova și Ucraina se rup definitiv de Moscova, prin începerea negocierilor de aderare la UE
Moment istoric astăzi, în Luxemburg. Republica Moldova şi Ucraina au început oficial negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, un pas care înseamnă ruperea definitivă de Moscova. Ruşii răspund prin atacuri masive pe front şi ameninţă Statele Unite cu represalii după ce, spun ei, arme americane au fost folosite pentru atacul asupra plajei din Sevastopol. Schimbul de replici tăioase dintre Kremlin şi Casa Albă îngrijorează una dintre cele mai importante armate din NATO, Turcia, care atrage atenţia că suntem în pragul celui de-Al Treilea Război Mondial.
Primele conferinţe interguvernamentale între Uniunea Europeană şi cele două ţări au avut loc în Luxemburg. Premierul ucrainean a vorbit de la Kiev, în timp ce şeful guvernului de la Chişinău, Dorin Recean, a condus delegaţia Moldovei.
"Poporul ucrainean şi cel moldovean şi-au demonstrat angajamentul de neclintit şi determinarea de a face parte din acest proiect. Chiar şi pe timp de război şi frământări, au început reforme ample. Nu există scurtături", a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
În cazul ambelor state, Uniunea Europeană renunţă la o linie roşie din trecut. Moldova şi Ucraina vor putea adera, deşi părţi din teritoriul lor sunt sub ocupaţie rusă.
Ieri, Uniunea Europeană a anunţat că Ucraina va primi un nou pachet de ajutor de 2.5 miliarde de euro
- France Presse, Politico, Der Spiegel și RAI, printre cele 81 de canale și site-uri europene interzise în Rusia, pe...
- Cum l-a trădat Serbia pe Vladimir Putin şi a ajutat masiv Ucraina: "Sunt doar afaceri. Nu e treaba mea unde ajunge...
- Rusia jură răzbunare după atacul de la Sevastopol: Rachetele ATACMS sunt programate de specialiști americani....
- "Lumea trebuie să ia în serios acest scenariu". Turcia se teme de izbucnirea unui război mondial şi anunţă...
"Sprijinul nostru pentru Ucraina persistă și va rămâne constant. În România, Polonia și Țările Baltice, Franța își asumă pe deplin responsabilitățile și își va juca rolul în efortul colectiv", a declarat Emmanuel Macron, președintele Franței.
Deschiderea negocierilor vine într-un moment crucial pentru viitorul celor două ţări foste membre ale Uniunii Sovietice. Rusia duce deja un război hibrid peste Prut, în încercarea de a destabiliza ţara, iar mulţi analişti avertizează că e doar un pas până când Putin şi-ar putea trimite armata în Republica Moldova.
Pentru Ucraina, ziua în care încep negocierile cu UE este deja a 853-a zi de război. În ultimele luni, lipsiţi de armament şi copleşiţi numeric, militarii Kievului s-au retras kilometri buni din faţa invadatorilor.
Armata lui Putin a bombardat din nou Odesa, dar şi regiunea Doneţk
Este răspunsul Kremlinului după ce, în weekend, militarii ucraineni au atacat o plajă din Sevastopol, Crimeea, peninsula anexată ilegal. Cinci ruşi au murit şi peste 100 au fost răniţi. Unul dintre consilierii lui Zelenski a transmis că regiunea Crimeea este teritoriu ocupat, iar civilii de acolo sunt ţinte legitime.
Pentru acelaşi atac, Rusia promite să se răzbune şi pe Statele Unite, pentru că Ucriana ar fi bombardat Sevastopol cu rachete americane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰