Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MONSTRU cu chip de om! Metoda prin care un german încerca SĂ UCIDĂ bebeluşi, demascată de autorităţi! (FOTO)

Autoritățile germane au declarat sâmbătă că au arestat un cetățean german, suspectat că ar fi otrăvit mâncare pentru bebeluși.

de Redactia Observator

la 30.09.2017 , 15:49

Autoritățile germane au declarat sâmbătă că au arestat un cetățean german în vârstă de 55 de ani în legătură cu care există "suspiciuni puternice" că ar fi otrăvit mâncare pentru bebeluși și care a amenințat că va otrăvi alte produse alimentare distribuite în Germania și în Europa, relatează AFP, citat de Agerpres

"Suspiciunile în legătură cu un bărbat de naționalitate germană în vârstă de 55 de ani, arestat ieri seară de forțele speciale de poliție din landul Baden-Württemberg, au devenit mai puternice", au declarat într-un comunicat comun parchetul din Ravensburg și poliția din Konstanz, orașe situate în sud-vestul Germaniei.

Suspectul a fost arestat lângă Tübingen, la aproximativ 40 de kilometri sud de Stuttgart.

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile au declarat că au reușit să-l identifice pe bărbat "datorită informațiilor oferite de populație" și au anunțat că vor organiza o conferință de presă la Konstanz sâmbătă după-amiaza pentru a da mai multe detalii cu privire la acest caz care a îngrozit consumatorii germani în ultimele zile.

Joi, autoritățile germane au anunțat că sunt în căutarea unui bărbat care a amenințat că va otrăvi produse alimentare dacă nu primește mai multe milioane de euro.

Potrivit autorităților, suspectul ar fi trimis un e-mail în care a spus că ar putea otrăvi circa 20 de produse alimentare distribuite în supermarketuri. Pentru a arăta că nu glumește, autorul a oferit indicații care le-au permis autorităților să confiște din magazine din Friedrichshafen (sudul Germaniei) cinci borcane cu mâncare pentru bebeluși care conținea etilenglicol, un produs utilizat ca antigel și lichid de frână care dacă este înghițit în cantități mari poate provoca moartea în absența unui tratament medical.

În urma vizionării imaginilor video de pe camerele de supraveghere din magazinele în care bărbatul a amplasat recipientele cu mâncare pentru bebeluși otrăvită, poliția a reușit să vadă clar chipul suspectului, fotografia acestuia fiind difuzată de mass-media.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » MONSTRU cu chip de om! Metoda prin care un german încerca SĂ UCIDĂ bebeluşi, demascată de autorităţi! (FOTO)