Observator » Ştiri externe » Un nou incident aviatic! Motorul unui avion a luat foc în aer, la scurt timp de la decolare (Video)

Un nou incident aviatic! Motorul unui avion a luat foc în aer, la scurt timp de la decolare (Video)

Un nou incident aviatic! Motorul unui avion a luat foc în aer, la scurt timp de la decolare - Sursă: Reuters
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.04.2018, 17:04 | Modificat la 19.04.2018, 17:22

Un avion al companiei aeriene americane Delta Air Lines a aterizat de urgenţă după ce unul dintre motare a luat foc în zbor.

Un avion al companiei aeriene americane Delta Air Lines, operând un zbor din SUA către Londra a aterizat de urgenţă pe un aeroport din Atlanta, Georgia, după ce motorul aeronavei a luat foc. Potrivit primelor informaţii, nu există victime. 

Incidentul vine la doar o zi după ce o femeie a murit, în urma exploziei motorului unui avion al Southwest Airlines, la 10.000 de metri altitudine. Fragmente ale motorului au spart un hublou, iar victima a fost aproape aspirată printr-o fereastră distrusă în timpul exploziei. Alţi 7 oameni au fost răniţi.

Aeronava Delta Air Lines a revenit pe Aeroportul Internațional Hartsfield Jackson din Atlanta la aproximativ 40 de minute de la momentul decolării și a fost întâmpinată de echipajele de intervenţie, care au lichidat incendiul în timp util.

Articolul continuă după reclamă

Pasagerilor li s-a oferit un alt zbor către Londra, iar Autoritatea Federală de Aviație a demarat o investigație, pentru a afla cu exactitate cauzele producerii incendiului.

Sursă: rt.com