Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NATO începe să furnizeze informaţii clasificate industriei europene de apărare şi UE - Bloomberg

NATO va furniza cu industria de apărare unele dintre obiectivele sale clasificate, care stabilesc ce tipuri de arme și echipamente trebuie să producă statele membre. Această decizie face parte dintr-un efort al alianței de a sprijini creșterea producției de echipamente militare, într-o perioadă pe care noul secretar general NATO, Mark Rutte, o descrie drept „trecerea la o mentalitate de timp de război”, scrie Bloomberg.

de Redactia Observator

la 27.01.2025 , 11:40

NATO va furniza cu industria de apărare unele dintre obiectivele sale clasificate, care stabilesc ce tipuri de arme și echipamente trebuie să producă statele membre. NATO începe să furnizeze informaţii clasificate industriei europene de apărare şi UE - Bloomberg - Profimedia Images

Surse din cadrul NATO, care au dorit să rămână anonime, au declarat că alianța dorește să exprime aceste obiective într-un format care să poată fi împărtășit în siguranță cu industria, pentru a încuraja companiile să-și mărească capacitatea de producție. Acest pas va necesita consensul statelor membre și ar putea fi implementat în următoarele luni, scrie Bloomberg.

Inițiativa vine într-un context în care NATO, care se confruntă cu agresiunea Rusiei în Ucraina, caută să-și întărească forțele armate. Totodată, întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă a făcut ca acest demers să devină mai urgent, având în vedere că președintele american a amenințat anterior cu retragerea sprijinului militar pentru statele NATO care nu cheltuiau suficient pe apărare.

În paralel, NATO a început să facă schimb de informaţii clasificate cu Uniunea Europeană, la care aparțin majoritatea statelor membre ale alianței. Aceste informații se referă în mod special la standardele de apărare, precum calibrele universale ale armelor și vocabularul militar utilizat. Scopul este de a unifica forțele armate ale țărilor membre ale Alianţei prin stabilirea unor parametri comuni, care să asigure interoperabilitatea între aliați.

Articolul continuă după reclamă

Accesul la aceste informații ar putea permite Uniunii Europene să își optimizeze activitatea nu doar în domeniul militar, ci și în sectorul tehnologiilor cu utilizare duală, cum ar fi gestionarea frecvențelor radio.

Mark Rutte a subliniat importanța sporirii producției de echipamente de apărare, îndemnând companiile să „adauge schimburi suplimentare și noi linii de producție”. De asemenea, NATO pregătește noi ținte de capacitate, ce vor implica un obiectiv mai mare de cheltuieli pentru apărare pentru statele membre, care, în prezent, este de 2% din PIB. Aceste modificări ar putea fi anunțate în această vară, cu ocazia summitului anual al alianței de la Haga.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că patronii HORECA ar trebui să permită clienților să aducă propriile recipiente pentru mâncare la pachet?
Observator » Ştiri externe » NATO începe să furnizeze informaţii clasificate industriei europene de apărare şi UE - Bloomberg