Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ninsori istorice! New York-ul a devenit un oraş fantomă

New York, oraşul care nu doarme niciodată, se pregătea luni seara de o noapte calmă din cauza unei furtuni de zăpadă, în timp ce autorităţile au mobilizat mijloace importante, iar podurile şi tunelurile au fost închise, transportul în comun a fost oprit, iar circulaţia interzisă

de Redactia Observator

la 27.01.2015 , 11:11

New York, oraşul care nu doarme niciodată, se pregătea luni seara de o noapte calmă din cauza unei furtuni de zăpadă, în timp ce autorităţile au mobilizat mijloace importante, iar podurile şi tunelurile au fost închise, transportul în comun a fost oprit, iar circulaţia interzisă

O avertizare de viscol este valabilă până miercuri în şapte state din nord-est, între care şi New York, afectând milioane de americani, care se grăbeau luni să se întoarcă acasă, pentru a evita ninsorile însoţite de vânt puternic anunţate pentru noaptea de luni spre marţi.

Ninsorile s-au oprit în cursul în serii la New York, dar după câteva ore au reînceput.Sute de utilaje de deszăpezire şi angajaţi municipali au fost mobilizaţi, iar primarul Bill de Blasio a cerut populaţiei să iasă din casă cât mai puţin posibil. El a anunţat că şcolile vor rămâne închise marţi.

Articolul continuă după reclamă

Trenurile de la periferie, trenurile care leagă Boston de New York, tunelurile, podurile şi parcurile au fost, de asemenea, închise pentru o perioadă nedeterminată.

Broadway a anulat luni seara celebrele spectacole, sediul ONU ar urma să rămână închis marţi. Funcţionarii neesenţiali ai statului au fost rugaţi să rămână acasă.

În perspectiva viscolului, pe care agenţia naţională de meteorologie îl descrie drept "potenţial istoric", o interdicţie de circulaţie a fost decretată în mai multe state din nord-est, între care New York, Connecticut, New Jersey şi Massachusetts.

Peste 2.700 de zboruri au fost anulate luni şi peste 3.700 marţi. "Nu este o furtună tipică", a insistat luni primarul din New York. "Întoarceţi-vă acasă", a adăugat el, reiterând că viscolul ar urma să fie "unul dintre cele mai mari din istoria oraşului" cu 8,4 milioane de locuitori.

Şcolile vor fi închise marţi. Selecţia juriului în procesul lui Djohar Ţarnaev, acuzat de atentatele din Boston din 2013, a fost suspendată, iar tribunalul va fi închis marţi.

Lipsa de vizibilitate, ninsoarea şi vântul fac circulaţia deosebit de periculoasă, au insistat autorităţile din toate statele afectate, dintre care mai multe au decretat stare de urgenţă.

Recordul pentru o furtună de zăpadă la New York datează din 2006, când în Central Park a fost măsurat un strat de 68,32 centimetri de zăpadă la 11 şi 12 februarie.

Furtuna actuală, care va cuprinde o bandă de peste 450 de kilometri din Philadelphia până în Maine, ar urma să se îndepărteze progresiv miercuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Ninsori istorice! New York-ul a devenit un oraş fantomă