Nu e nevoie de o a treia doză de vaccin pentru protecţia împotriva tulpinei Delta. O spun la unison cele mai importante agenţii de sănătate din SUA
Oamenii care sunt vaccinaţi cu ambele doze nu mai trebuie să se imunizeze şi cu o a treia doză. O spun la unison cele mai importante agenţii de sănătate din Statele Unite.
"Suntem pregătiți pentru dozele de rapel dacă și când știința demonstrează că sunt necesare", a fost mesajul comun transmis de FDA şi CDC. Oamenii de ştiinţă consideră că cei care s-au vaccinat deja cu ambele doze de la Pfizer sau Moderna sunt protejaţi şi împotriva Delta, variantă a Covid 19 care este în continuă răspândire. Cercetătorii au transmis, de asemenea, că cei care nu sunt încă vaccinaţi ar trebui să se imunizeze în cel mai scurt timp posibil.
"Oamenii care nu sunt vaccinați rămân în pericol. Practic, toate spitalizările și decesele Covid-19 sunt printre cei care nu sunt vaccinați", se arată în comunicatul celor de la FDA şi CDC, citat de NBC News. Luarea de poziţie a celor două agenţii de sănătate din Statele Unite vine în contextul în care Pfizer a anunţat că va solicita aprobarea pentru a treia doză, ce ar urma să fie administrată la 6 luni de la vaccinarea cu a doua doză.
În acelaşi timp, şi cei de la AstraZeneca au efectuat un studiu din care reiese necesitatea unei a treia doze, iar Rusia şi Turcia au început deja administrarea celei de-a treia doze a vaccinului Sputnik tocmai pentru a creşte imunitatea în faţa variantei Delta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰