Video O fată care a dispărut în urmă cu 18 ani, din Statele Unite ale Americii, ar fi fost descoperită în Mexic
O fetiţă dispărută în urmă cu 18 ani în nord-vestul Statelor Unite s-ar afla acum în Mexic, la peste 2700 de kilometri distanţă, fără să mai ştie cine este.
- Poliţiştii au redeschis ancheta în cazul fetei dispărute, după apariţia unor imagini controversate.
Aşa crede Poliţia locală, care a redeschis ancheta după apariţia unui film devenit viral pe reţelele sociale. Într-un reportaj al unei televiziuni mexicane, o femeie fără adăpost spune că are 22 de ani şi că a fost răpită dintr-o ţară îndepărtată, dar nu-şi aminteşte de unde. "Poate din Mexic, poate din Japonia", adaugă ea, mărturisind că are probleme cu drogurile.
Tânăra pare să semene cu fetiţa de patru ani dispărută în 2003, iar rudele acesteia speră într-o minune. Ancheta va fi dificilă deoarece filmarea este făcută în urmă cu o lună, iar între timp femeia a dispărut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰