O femeie din SUA şi-a aruncat norocul la gunoi. La propriu. Biletul câştigător, pus în pubelă fără a aştepta extragerea: suma istorică pe care a pierdut-o
O femeie din New York şi-a aruncat norocul la gunoi. La propriu. Janet Valianti a aruncat biletul de la loto înainte de a afla numerele câştigătoare şi a pierdut astfel 12 milioane de dolari.
Toată întâmplarea a avut loc în urmă cu 30 de ani, dar Janet abia acum a povestit ce i s-a întâmplat. Acum în vârstă de 77 de ani, Janet a spus pentru Mirror că în urmă cu 30 de ani a pierdut un bilet la loto ce i-ar fi putut schimba viaţa. Femeia tocmai rămăsese văduvă în acel moment şi creştea singură doi copii aflaţi la vârsta adolescenţei. A dat un dolar pe bilet, dar nu şi-a pus prea mari speranţe în faptul că ar putea câştiga la loterie.
Era cel mai mare premiu din istoria statului New York
Astfel, în timp ce se pregătea să plece la o prietenă, Janet a aruncat biletul la gunoi convinsă fiind că nu a câştigat. La scurt timp după ce a ajuns la prietena ei, o altă amică a sunat-o să-i spună că numerele pe care ea le-a jucat au fost cele extrase. Loteria anunţa că biletul câştigător vine din Staten Island, iar în zilele următoare va fi identificat şi fericitul posesor al celor 12 milioane de dolari.
Janet s-a întors acasă cât de repede a putut şi a început să caute în pubela de gunoi. Pentru ca ghinionul se ţinea lanţ de ea, vecina ei a anunţat-o că i-a scos pubela în faţa curţii pentru a fi ridicată de maşina de gunoi. Ceea ce se şi întâmplase: angajaţii de la salubritate trecuseră cu doar câteva minute înainte prin zonă şi colectaseră gunoiul. Janet spune că vecina ei nu i-a scos niciodată pubela, dar în acea zi s-a gândit "să o ajute". Femeia i-a sunat pe cei de la loterie să explice ce s-a întâmplat, dar aceştia au fost de neînduplecat. I-au spus că fără a prezenta biletul fizic nu poate ridica premiul, iar camerele de supraveghere care atestă că Janet a fost în sediul unei sucursale a loteriei şi a cumpărat un bilet nu este o probă suficient de clară.
Premiul de 12 milioane de dolari, cel mai mare premiu din istoria statului New York la acea vreme, a rămas nerevendicat timp de un an, apoi banii au reintrat în visteria loteriei. Chiar dacă a trecut printr-o asemenea întâmplare, Janet spune că joacă în continuare la loto şi speră că va mai avea noroc măcar o dată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰