Galerie foto O gardiană dintr-un penitenciar londonez, condamnată după ce s-a filmat întreţinând relaţii sexuale cu un deţinut: "A distrus ani de muncă în mai puţin de o zi"
O femeie care lucra ca gardian într-un penitenciar de bărbaţi din Londra a fost concediată după ce a apărut imagini în care întreţinea relaţii sexuale cu un deţinut. Tănăra de 30 de ani a fost şi condamnată la închisoare pentru comportamentul său.
Linda de Sousa Abreu a fost surprinsă în ipostaze intime cu un deţinut şi după ce imaginile au ajuns în mediul online conducerea penitenciarului unde lucra a luat măsuri dure. Femeia a fost dată afară, iar apoi condamnată la 15 luni de închisoare, informează BBC. Imaginile au fost surprinse de camera video pe care femeia o purta pe echipament, dar e neclar deocamdată cine le-a postat pe reţelele de socializare.
Femeia a recunoscut că nu a fost un incident singular
Cert e că atunci când conducerea a aflat, au fost luate măsuri drastice. Conducerea penitenciarului a spus că Abreu a compromis "în mai puţin de o zi" ani de muncă dedicaţi menţinerii unui stardard ridicat de profesionalism al instituţiei. Abreu a încercat să plece din Marea Britanie, alături de tatăl ei, dar a fost reţinută pe aeroportul Heathrow cu puţin timp înainte de a se îmbarca în avionul de Spania. Femeia a recunoscut în faţa poliţiştilor că momentul surprins de camere nu a fost unul singular.
"Deși marea majoritate a angajaților Serviciului Penitenciar sunt muncitori și onești, prindem din ce în ce mai mulți care încalcă regulile. După cum demonstrează condamnarea de astăzi, atunci când ofițerii nu respectă standardele noastre ridicate, nu ezităm să luăm măsuri ferme", a declarat un purtător de cuvânt al penitenciarului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰