Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O mega-furtună a făcut ravagii în Marea Neagră. Valurile de 8 metri au adus apa pe autostrăzi în sudul Rusiei, ca un veritabil tsunami

Rafale violente de vânt şi valuri uriaşe au acoperit autostrăzile: o furtună s-a abătut asupra sudului Rusiei şi peninsulei anexate Crimeea, provocând întreruperi majore ale alimentării cu energie electrică, au anunţat luni autorităţile locale din această ţară, citate de AFP.

de Redactia Observator

la 27.11.2023 , 12:32

Intemperiile, care au fost denumite "furtuna secolului" şi "mega-furtună" de companiile mass-media ruseşti, au început să facă ravagii duminică, potrivit serviciilor de salvare şi intervenţie, informează Agerpres.

În Crimeea, apa din Marea Neagră a acoperit autostrăzi

În regiunea Krasnodar, în care se află staţiunile balneare Soci şi Anapa, foarte apreciate de către ruşi, sute de copaci şi numeroase construcţii metalice amenajate pe plaje au fost smulse de vânt în noaptea de duminică spre luni, rănind mai multe persoane, a anunţat agenţia locală a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia. Un bărbat de 40 de ani şi-a pierdut viaţa. La Vitiazevo, în apropiere de Anapa, furtuna a provocat eşuarea unei nave de mărfuri cu pavilion din Belize, Blue Shark, potrivit aceleiaşi surse.

Vezi și

La Soci, intemperiile au perturbat traficul feroviar, din cauza arborilor prăbuşiţi pe linii de cale ferată. La Novorossiisk, tot în regiunea Krasnodar, Caspian Pipeline Consortium a anunţat că suspendă încărcarea petrolului şi că îşi pune la adăpost petrolierele din cauza "unor condiţii meteorologice extrem de nefavorabile": rafale de vânt care ajung până la 24 de metri pe secundă şi valuri ce ating înălţimea de opt metri.

În Crimeea, apa din Marea Neagră a acoperit autostrăzi, televiziunea rusă difuzând imagini cu valuri care se spărgeau lovindu-se de automobile care încercau să circule pe drumuri acoperite de apă. Guvernatorul din Crimeea, Serghei Aksionov, a anunţat pe reţeaua de socializare Telegram că a decis ca ziua de luni să fie nelucrătoare din cauza intemperiilor. Această furtună a provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică, lăsând fără electricitate aproximativ 500.000 de persoane în Crimeea, potrivit unui consilier al guvernatorului Aksionov, Oleg Kriuşkov, citat de agenţiile de presă ruse.

La Sevastopol, peste 500 de animale marine au fost ucise după ce Acvariul local a fost inundat în urma furtunii, a scris pe Telegram guvernatorul oraşului, Mihail Razvojaev. Potrivit acestuia, previziunile meteorologice nu sunt deloc liniştitoare în acest moment, întrucât ploi, ninsori şi rafale de vânt care pot atinge viteza de 30 de metri pe secundă sunt aşteptate pentru luni în Crimeea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O mega-furtună a făcut ravagii în Marea Neagră. Valurile de 8 metri au adus apa pe autostrăzi în sudul Rusiei, ca un veritabil tsunami