O nouă alertă cu bombă pentru un avion al Turkish Airlines, după ce autorul precedentelor amenințări a fost identificat
O falsă alertă cu bombă a blocat la sol miercuri seară un avion al companiei Turkish Airlines pe aeroportul din Istanbul, la câteva zile după ce acest operator aerian a anunțat identificarea autorului altor trei amenințări similare anterioare
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Acest incident amintește de alte trei cazuri similare în care au fost implicate în lunile martie și aprilie avioane ale aceleiași companii ce aveau ca destinație Lisabona, Tokyo și Sao Paulo, care au fost nevoite să aterizeze de urgență în urma unor astfel de amenințări.
La fel cum s-a întâmplat și miercuri seară, în toate aceste trei avioane s-a găsit un bilet cu un mesaj ce făcea referire la prezența unei bombe la bord. În urma investigației, a rezultat că respectivele bilete de amenințare au fost puse acolo chiar de un angajat al companiei Turkish Airlines, care a făcut parte din echipajul de cabină al celor trei avioane.
Acesta a fost destituit și i s-a întocmit dosar penal, dar deocamdată nu au fost publicate detalii despre motivația sa de a recurge la un asemenea gest.
Însă în condițiile în care autorul precedentelor amenințări a fost identificat, incidentul de miercuri seară nu face decât să creeze confuzie și să redeschidă un caz ce se credea lămurit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰