Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O reţea din care făceau parte 14 români a furat bunuri de 1 milion de dolari din mai multe magazine din Canada

Au venit, au văzut și, potrivit anchetatorilor, au furat tot ce nu era bătut în cuie. Poliţiştii canadieni au anunțat că au destructurat o bandă specializată în furturi din magazine "extrem de sofisticată", care ar fi operat în Ontario, Quebec și Columbia Britanică. O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru The Toronto Sun că majoritatea presupuşilor membri ai grupării sunt refugiați români. Doi dintre cei 21 de suspecți au fugit deja din țară.

de Redactia Observator

la 22.12.2025 , 13:31

Operațiune de amploare în Canada: Refugiaţi români, acuzați că au furat mărfuri de peste un milion de dolari Operațiune de amploare în Canada: Refugiaţi români, acuzați că au furat mărfuri de peste un milion de dolari - Poliția canadiană

Operațiunea, denumită Project Sommes, a fost inițiată de Poliția din Hamilton și a implicat ulterior polițiști din Peel, York, Waterloo și Serviciul de Informații Criminale din Ontario. Ancheta a fost declanșată în luna august, pe fondul unei creșteri explozive a furturilor din magazine, potrivit The Toronto Sun.

Potrivit poliției, până în prezent au fost formulate 175 de capete de acuzare împotriva celor 21 de suspecți. Majoritatea acestora se aflau deja sub ordine de eliberare condiționată sau aveau mandate restante.

Adjunctul șefului Poliției din Hamilton, Ryan Diodati, a declarat că banda a furat mărfuri în valoare de "milioane de dolari", atacând rapid magazine de retail, în special unități ale lanţului candian de farmacii Shoppers Drug Mart. El a descris ancheta drept "complexă și de amploare", subliniind că "infracționalitatea nu cunoaște granițe".

Articolul continuă după reclamă

Mod de operare bine pus la punct

Rețeaua de hoți a fost descrisă ca fiind "mobilă" și ar fi comis raiduri bine planificate, în plină zi, asupra comercianților. După fiecare lovitură, suspecții se întâlneau într-o locație din Mississauga, iar bunurile furate erau trimise către AG Liquidation, un depozit comercial de lichidare la scară largă din Brampton, precum și către alți angrosiști.

Anchetatorii au recuperat o cantitate semnificativă de bunuri furate, evaluate preliminar la peste 1 milion de dolari. De asemenea, au fost confiscate șase vehicule. Poliția a precizat că, în august, detectivii din cadrul Unității de Informații a Poliției din Hamilton au identificat persoane care ar fi avut legătură cu o serie de furturi organizate de amploare, care vizau mai multe magazine Shoppers Drug Mart din Hamilton.

Legături cu o organizație criminală internațională

Ancheta a arătat că încă din februarie 2024 suspecții ar face parte dintr-o organizație criminală internațională implicată în traficul de bunuri furate. Autoritățile susțin că gruparea este responsabilă pentru sute de furturi pe teritoriul provinciei Ontario.

Poliția colaborează în prezent cu Service de Police de la Ville de Montréal (SPVM), întrucât se crede că gruparea a fost activă și în zona Montrealului.

Poliția din Hamilton, cu sprijinul polițiilor regionale din Peel, York și Waterloo, a pus în aplicare 16 mandate de percheziție asupra a trei proprietăți comerciale, șase locuințe și șapte vehicule, în cadrul proiectului.

Anchetatorii au aflat, de asemenea, că doi dintre suspecți au zburat la Vancouver în weekend, unde ar fi comis noi furturi, vizând din nou magazine Shoppers Drug Mart de pe Coasta de Vest. Poliția din Vancouver i-a arestat și i-a trimis înapoi în Ontario.

Legături de familie între membrii grupării

"Erau toți membri ai aceleiași familii sau prieteni apropiați", a declarat Marty Schulenber, reprezentant al Poliției din Hamilton, adăugând că Agenția pentru Servicii de Frontieră a Canadei investighează statutul de imigrare al persoanelor implicate.

Una dintre dificultățile întâmpinate de poliție în ultimul deceniu a fost sistemul permisiv de eliberare pe cauțiune.

Majoritatea celor arestați au fost acuzați de furt, posesie de bunuri obținute prin infracțiune, nerespectarea condițiilor de probațiune, nerespectarea angajamentelor judiciare și comiterea de infracțiuni în cadrul unei organizații criminale, printre altele.

Cine sunt persoanele inculpate

Printre persoanele inculpate se numără:

  • Vijay Aggerwal (75 de ani, din Brampton);
  • Ştefan Bogdan (41 de ani, din North York);
  • Andrei Burtea (22 de ani, din Hamilton/Vaughan) - șapte capete de acuzare pentru nerespectarea condițiilor;
  • Diana Burtea (19 ani, din Hamilton/Vaughan) – căutată pentru furt în Windsor și eliberată sub control judiciar pentru furturi în York, London și Essex County;
  • Voicu Constantin (48 de ani, din North York);
  • Nicușor Corcoveanu (28 de ani, din Hamilton/Vaughan) – inculpat și eliberat pentru agresiune cu vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului, căutat pentru furt în Windsor și inculpat pentru furt în London;
  • Thi Dinh (39 de ani, din Oakville);
  • Aurelian-Alexandru Drăgan (37 de ani, din North York);
  • Diana-Georgiana Drăgan-Mandoiu (34 de ani, din North York);
  • Marieta Dragomir (37 de ani) - căutată și în Waterloo, Halton, Windsor și Niagara;
  • Florin Dragomir (46 de ani, din Hamilton/Vaughan);
  • Alexandru Iordache (33 de ani, din North York);
  • Chiara Strassl (21 de ani);
  • Andreea-Alina Toma (20 de ani, din Hamilton/Vaughan);
  • Claudia Toma (19 ani, din Vaughan);
  • George Toma (45 de ani, din Vaughan);
  • Raluca-Mădălina Veliscu (31 de ani, din North York);
  • Van Phuc Vu (29 de ani, din Mississauga);
  • doi băieți de 15 și 17 ani din Hamilton/Vaughan și o fată de 16 ani din Vaughan

Investigația a fost finanțată de Guvernul provinciei Ontario, prin Ministerul Procurorului General, cu sprijinul Serviciului de Informații Criminale din Ontario.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri externe » O reţea din care făceau parte 14 români a furat bunuri de 1 milion de dolari din mai multe magazine din Canada