Video Judeţul fără medici, în care pacienţii cu AVC sau infarct au şanse minime. Primarul plânge după comunism
Cel mai bun neurochirurg e trenul de Bucureşti. O glumă amară printre medici, o realitate cruntă pentru bolnavii din Teleorman. E judeţul în care un pacient cu AVC sau infarct nu are nicio şansă dacă nu prinde prima ambulanţă spre Capitală. Spitalele mici din judeţ sunt doar escale în drumul spre vindecare. Nu sunt medici, nu există aparatură sau, dacă există, stă degeaba. Soluţiile, de la primari până la premier, amintesc de vremurile demult apuse. Observator îţi prezintă "Sănătatea, cu garda jos!"
Spitalul Orăşenesc Videle. Pe hârtie, asigură asistenţa medicală pentru cei peste 10 mii de locuitori ai oraşului, plus câteva mii din împrejurimi. În realitate:
"Suntem la CPU în Videle, este ora 11 noaptea, duminică seara. Nu e nimeni la urgenţe", spune Maria Rohnean, reporter Observator.
Nici pacienţi, nici medici. Ne lămureşte o infirmieră.
"E cam pustiu, medicul e sus, se odihneşte pentru că nu sunt urgenţe şi aşteptăm pacienţi", spune Maria Rohnean, reporter Observator.
Alertaţi că echipa Observator este în spital, medicii coboară la Urgenţe. Sunt doi medici de gardă, niciunul de urgenţă. Refuză să vorbească în faţa camerei, dar ne spun că îşi doresc ca problemele lor să fie auzite. Apare şi primul pacient. Femeia are hipertensiune, o problemă prea "complicată" pentru a fi tratată la Videle.
Medic: Nu pot să las omul să nu-l văd, pe de altă parte nu mă pricep şi-mi depăşesc competenţele, că pe parafa mea scrie chirurg.
Reporter: Operaţii faceţi?
Medic: Nu prea. Vă daţi seama, dacă n-am gardă pe Interne, eu nu-mi permit să operez ca să rămân cu pacientul nevăzut de nimeni. Uneori n-avem gardă nici noi la Chirurgie, uneori n-are nici Pediatria, au fost gărzi în care în spital a fost un singur ginecolog.
Reporter: Câteodată sunt, câteodată nu sunt.
Medic: Da.
Reporter: Cum le-o fi norocul oamenilor, practic?
Medic: Exact.
De două săptămâni, spitalul are un nou manager
Reporter: Deci este un chirurg care nu prea face chirurgie?
"Este un chirurg care face chirurgia pe care o poate face în momentul de faţă la Videle. Cumva să găsim un medic de Terapie Intensivă care să vină", spune Simona Mocanu, manager interimar Spitalul Orăşenesc Videle
Căutăm şi noi. Mergem la Roşiori. Spital Municipal, cu peste 25 de mii de oameni arondaţi.
"Sunt în faţa secţiei de Medicină Internă, e aproape ora 7 şi jumătate.e întuneric şi nu aud efectiv nicio mişcare", transmite Maria Rohnean, reporter Observator.
În scurt timp, apare un pacient. Şi, la fel de repede, este trimis spre alt spital.
"Pacienţii mai gravi care ne depăşesc din punct de vedere al tratamentului merg mai departe către Spitalul Judeţean sau către Bucureşti", spune Alin Neamu, medic şef camera de primiri urgenţe Spitalul Roşiori de Vede.
"Nu putem să asigurăm o gardă de Terapie Intensivă aşa cum ne-am dori, nu avem decât un medic anestezist, iar pe medicină internă avem doar doi medici internişti în prag de pensionare. Scoatem posturile la concurs din şase în şase luni", spune Valentina Emilia Robu, managerul Spitalului Municipal Roşiorii de Vede.
O infirmieră a murit subit la sfârşitul anului trecut
Femeia ieşea din tura de noapte, dar a mai stat câteva ore, la solicitarea unui medic. Ar fi fost mustrată de medic şi a făcut AVC în vestiarul spitalului.
"Că ar fi fost presiuni. Medicul nu spune că ar fi fost presiuni. Însă a fost o discuţie", spune Valentina Emilia Robu, managerul Spitalului Municipal Roşiorii de Vede.
Nimeni nu ştie dacă ar fi putut fi salvată, mai ales că în tot judeţul nu există niciun neurochirurg.
Mergem şi la Zimnicea. Găsim un spital renovat pe jumătate şi un medic specializat în orice.
"Păi eu n-am competenţe în neurologie, psihiatrie, oncologie, dermatologie, pediatrie, de ce trebuie să văd cazuri?", spune Adrian Ionescu, medic primar medicină internă, Spitalul Orăşenesc Zimnicea.
Adrian Ionescu are 75 de ani şi face nu mai puţin de 15 gărzi pe lună. Practic lucrează 24 cu 24. Pacienţii sunt aici doar în tranzit.
"Prima dată mă duc aici, că e normal să merg la Zimnicea să întreb pe unul dintre medici, pe Ionescu: şi după aia dacă îmi spune mergi în altă parte, mă duc în altă parte", spune Petre Pârvu, primarul oraşului Zimnicea.
Spitalul are aparatură nouă, dar degeaba
"Avem un CT achiziţionat pe fonduri cu CNI-ul, deocamdată nu funcţionează că nu s-a finalizat proiectul", spune Geanina Cone, managerul Spitalului Orăşenesc Zimnicea.
"Şi CT-ul şi RMN-ul. Iar oamenii chiar mă întreabă: dom primar, de ce le-am adus?", spune Petre Pârvu, primarul oraşului Zimnicea.
Nici medici nu prea sunt, deşi primăria le oferă apartamente sau bani de navetă. Edilul găseşte soluţia într-o fotografie păstrată cu sfinţenie în biroul său.
"Noi cred că ar trebui să revenim la vechea problemă de pe timpul regimului comunist adică ai terminat facultatea, 5 ani să primeşti o repartiţie cum este Spitalul Orăşenesc Zilmnicea. Ceauşescu a făcut spitalul. Poate Rogobete întelege nişte lucruri. Şi ia nişte decizii din astea.Să-i obligăm pe medici? Asta-i. Asta e situaţia. Şi cred că e în toată România nu numai la noi", spune Petre Pârvu, primarul oraşului Zimnicea.
Judeţul Teleorman are patru spitale orăşeneşti şi unul judeţean. De la Casa Judeţeană de Asigurări pleacă anual aproape 20 de milioane de lei la Roşiori, 10 milioane la Videle, 8 milioane la Zimnicea, şi peste 12 milioane de lei la Turnu-Măgurele. În total 50 de milioane de lei, bani cu care statul ar putea cumpăra cel puţin 100 de ambulanţe noi sau.ar putea plăti 300 de medici specialişti care ar face 5 gărzi pe lună într-un spital mare.
"Vă spun cât se poate de ferm: dacă nu reorganizăm unităţile sanitare şi modul în care sunt organizate serviciile cât mai repede. Sistemul de sănătate nu va mai funcţiona mult. Riscul de colaps este unul ridicat", spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.
Ministrul promite că până în vară se vor pune bazele unei reforme totale
"Este evident că anumite spitale trebuie convertite către zona de ambulatoriu de specialitate, către zona de spitalizare de zi, către centre de paliaţie şi de ce nu, către centre de recuperare", spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.
Însă premierul are o soluţie radicală, criticată dur de medici.
"Eu voi susține că dacă beneficiezi în țara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului studii făcute la bugetat, rezidențiat, plătit de statul român, ai o obligație față de țara asta și cel puțin câțiva ani de zile, 2, 3, 4, 5 ani de zile, trebuie să lucrezi undeva în România. Dar hai să punem asta în practică!", a declarat Ilie Bolojan, prim-ministru.
Săptămâna viitoare mergem la Spitalul Judeţean din Alexandria.
În singura unitate de primiri urgenţe cu adevărat funcţională din judeţ, medicii sunt pur şi simplu sufocaţi. Într-un nou episod al campaniei "Sănătatea, cu garda jos!"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰